Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:13 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Secretarul ALDE Constanţa, sancţionat disciplinar la locul de muncă. Vrea să-şi recupereze banii în instanţă!

ro

08 Nov, 2018 00:00 3456 Marime text
Secretarul ALDE Constanţa, Claudiu Octavian Ceti, se judecă cu Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) „Dobrogea” în cadrul unui litigiu de muncă.
 
Ceti a primit o sancţiune disciplinară prin care salariul îi este diminuat cu 10% timp de trei luni pentru că ar fi lipsit nejustitifcat de la locul de muncă. Secretarul ALDE este angajat de aproximativ un an şi jumătate în cadrul ADI „Dobrogea“, unde prestează servicii de monitorizare. Din informaţiile noastre, salariul acestuia se ridică la 4.000 de lei lunar.
 
Contactat telefonic, Ceti a admis că a fost o greşeală din partea sa, pe care, potrivit Codului Muncii, nu o mai poate soluţiona decât pe cale judecătorească. „Împreună cu avocatul meu, am considerat că sancţiunea primită de la Comisia de disciplină este disproporţională în raportul cu fapta, mai ales că este pentru prima dată când sunt sancţionat în toată activitatea mea profesională şi am decis să cer în instanţă transformarea sancţiunii în avertisment”, a precizat Claudiu Ceti.
 
Acesta a mai explicat că ar fi solicitat concediu medical la câteva zile după ce deja lipsise de la serviciu din motive medicale. Această neatenţie l-a costat pe secretarul ALDE aproximativ 1.200 de lei, bani care i-ar fi fost necesari pentru plata ratelor la creditul pe care îl are, spune acesta.

Despre ADI „Dobrogea“

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Dobrogea” a fost constituită în conformitate cu prevederile Legii administraţiei publice locale nr.215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii serviciilor comunitare de utilităţi publice nr.51/2006, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale Ordonanţei Guvernului nr.26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.246/2005.
 
Asociaţia s-a constituit ca persoana juridică de drept privat şi de utilitate publică, prin efectul Legii nr.215/2001, republicată, prin derogare de la prevederile Ordonanţei Guvernului nr.26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii şi funcţionează pe baza Statutului, conform Hotărârii Guvernului nr.855/2008 pentru aprobarea actului constitutiv-cadru şi a statutului-cadru ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilităţi publice.
 
Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară de Utilităţi Publice „Dobrogea” a fost constituită pe perioada nedeterminată, începând cu data de 9.06.2009, conform extrasului din Registrul Fundaţiilor şi Asociaţiilor. Membri fondatori ai Asociaţiei sunt Judeţul Constanţa prin Consiliul Judeţean şi toate primăriile din judeţ.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • vlad 08 Nov, 2018 08:53 domnule ziarist, mai la concret ce face adi si ce monitorizeaza acest domn la adi. merci