Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:49 17 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Seaview Media contestă în instanță alte amenzi date de Poliția Locală Constanța

ro

24 May, 2021 00:00 1672 Marime text
 
  • Seaview Media SRL a înregistrat pe rolul Judecătoriei Constanța două noi dosare prin care contestă procesele de verbale de contravenție aplicate de Direcția Poliție Locală din cadrul Primăriei Constanța
  • Magistrații de la Judecătoria Constanța nu au fixat termene în dosarele în care pârâți sunt primarul municipiului Constanța – Direcția Poliție Locală
  • Amenzile au fost date din cauza desființării cu întârziere a unor panouri publicitare de pe domeniul public al municipiului Constanța
  • La sfârșitul anului trecut, primarul a emis dispoziția nr. 5300/23.12.2020, prin care solicita Seaview Media să-și desființeze panourile publicitare, în termen de 48 de ore
  • Societatea a deținut timp de 15 ani, contractul privind afișajul stradal și de publicitate în municipiul Constanța
  • Recent, Consiliul Local Municipal a adoptat un Regulament care reglementează această activitate, însă acesta nu este aplicabil
 
Seaview Media SRL a înregistrat pe rolul Judecătoriei Constanța două noi dosare prin care contestă procesele de verbale de contravenție aplicate de Direcția Poliție Locală din cadrul Primăriei Constanța.

Este vorba despre dosarele nr. 1906/118/2021, respectiv nr. 1897/118/2021 prin care se solicită anularea plângere contravenţională proces verbal DGPL50NR 1285/17.02.2021 și plângere contravenţională proces verbal DGPL50NR 1018/17.02.2021.
Magistrații de la Judecătoria Constanța nu au fixat termene în dosarele în care pârâți sunt primarul municipiului Constanța – Direcția Poliție Locală.
Potrivit administratorului societății contestatoare, amenzile au fost date din cauza desființării cu întârziere a unor panouri publicitare de pe domeniul public al municipiului Constanța.
Vă reamintim, primarul Vergil Chițac a emis la sfârșitul anului trecut dispoziția nr. 5300/23.12.2020, prin care solicita Seaview Media să-și desființeze  panourile publicitare, în termen de 48 de ore. Societatea a deținut timp de 15 ani, contractul privind afișajul stradal și de publicitate în municipiul Constanța. Contractul s-a încheiat în 02.07.2019.
Recent, Consiliul Local Municipal a adoptat un Regulament care reglementează această activitate, însă cel puțin în acest moment, acesta nu este aplicabil.

Seaview Media SRL, în datele Registrului Comerţului


Înfiinţată în anul 2000, firma are sediul în municipiul Constanţa, strada Maior Gheorghe Şonţu. Capitalul social subscris de 1022400 lei, integral vărsat, este compus din 102.240 de părţi sociale. Asociaţi persoane fizice sunt: Neagoe Geraldina Elena, cu 0.9996% din capitalul social, Stăncescu Carmen-Antoanela, cu 0.9996% din capitalul social, şi Barbu Sorin Ionuţ, cu 98.0008% din capitalul social.

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 
Citește și:

Ce a decis Tribunalul Constanța în procesul dintre Seaview Media SRL și Primăria Constanța

Seaview Media și Primăria Constanța, termen în dosarul în care se cere anularea dispoziției primăriei. Alte două procese deschise

Situația panourilor publicitare din Constanța, disputată în sala de judecată. De ce a respins instanța cererea Seaview Media SRL
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii