Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:30 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Se cere rejudecarea uneia dintre cele mai mediatizate crime din România! Dosarul, la Tribunalul Constanţa

ro

23 Nov, 2016 10:29 2971 Marime text
Tribunalul Constanţa va decide peste câteva zile dacă va rejudeca dosarul privind moartea Larei Şaban!

Aseară, la Tribunalul Constanţa a fost înregistrată cererea de revizuire a dosarului mai sus precizat, solicitarea fiind făcută de Gilberto Ghiunal Şaban, fratele Larei Şaban. Termenul a fost fixat pentru data de 9 decembrie. În prezenta cauză, Gilberto Ghiunal Şaban a fost condamnat alături de George Davidescu (fost jandarm) la închisoare pe viață.
 
Davidescu şi Şaban au fost deferiţi Justiţiei, la jumătatea lunii septembrie 2012, de Andrei Bodean, procuror al Direcției Naționale Anticorupție, pe când lucra la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța. Pe data de 18 aprilie 2013, Tribunalul Constanţa i-a condamnat pe cei doi la închisoare pe viaţă.
 
Conform magistratului, la data de 3 mai 2012, în jurul orei 17.30, Ghiunal Gilberto Şaban şi George Davidescu ar fi ucis-o pe Lara Şaban, sora primului menţionat, „cu scopul de a o deposeda de o sumă mare de bani (aproximativ 80.000 de euro), aflată în posesia ei, după care au ascuns cadavrul victimei“. Trupul Larei Şaban a fost găsit într-o lizieră situată între localităţile Lumina şi Năvodari. Ghiunal Gilberto Şaban şi George Davidescu au susţinut că sunt nevinovaţi şi ar fi fost ameninţaţi de doi turci să cureţe apartamentul în care a avut loc crima. Ulterior, Şaban şi Davidescu ar fi transportat trupul fetei aproape de Năvodari, unde şi-ar fi făcut apariţia alte trei persoane, cu o dubă neagră, care le-ar fi pus în vedere inculpaţilor să nu sufle o vorbă despre cele întâmplate, altfel, familiile lor vor avea de suferit. Pe data de 29 mai 2012, poliţiştii au găsit trupul tinerei într-o lizieră situată între localităţile Lumina şi Năvodari. Gilberto Ghiunal Şaban şi George Davidescu au fost deferiţi justiţiei, judecaţi şi apoi condamnaţi la închisoare pe viaţă.
 
Plângeri la adresa procurorului Bodean
 
Andrei Bodean a fost acuzat de familia Larei Şaban de abuz în serviciu, favorizarea infractorului şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni. Concret, magistratul a fost acuzat de înstrăinarea în mod abuziv a sumei de peste 122.000 de dolari (găsiţi într-un seif din casa Larei), dar şi a fetiţei femeii politicianului turc Huseyin Avni Sipahi, primarul unui sector din Istanbul, cel despre care s-a spus că este tatăl minorei.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii