Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:51 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Scandal, în trafic, lângă sediul ANAF Constanța. Nemulțumiri după primele condamnări (video)

ro

06 May, 2021 00:00 5824 Marime text
  • La data de 09 decembrie 2020, în jurul orei 17.40, polițiștii Secției 3 au fost sesizați prin 112 cu privire la producerea unui conflict între mai multe persoane, la intersecția străzilor Oborului cu București.
  • Pe data de 10 martie 2021, Tribunalul Constanța a dispus condamnarea în primă instanță a lui Alexandru Ciocan, pentru infractiunea de influentarea declarațiilor, la pedeapsa de un an și șase luni de închisoare, cu suspendare, pe un termen de incercare de doi ani.

Tribunalul Constanța s-a pronunțat în primă instanță în dosarul penal deschis după ce mai multe persoane au fost implicate într-un scandal în trafic, lângă sediul ANAF Constanța, în decembrie 2020. Sentința pronunțată de tribunal a fost contestată, la Curtea de Apel Constanța, primul termen în apel fiind stabilit pentru data de 16 septembrie 2021.

Oricare va fi decizia Curții de Apel Constanța, aceasta va fi definitivă.

Totul a început la data de 09 decembrie 2020, în jurul orei 17.40, când polițiștii Secției 3 au fost sesizați prin 112 cu privire la producerea unui conflict între mai multe persoane, la intersecția străzilor Oborului cu București.

Deplasați la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că un autoturism în care se aflau două persoane ar fi fost blocat de alte două autoturisme în care s-ar fi aflat mai mulți bărbați.

După ce ar fi blocat autoturismul, aceștia i-ar fi agresat pe cei doi ocupanți, ulterior provocând distrugeri și vehiculului.


Inculpații și părțile vătămate

La începutul anului, pe rolul Tribunalului Constanța a fost înregistrat dosarul 122/118/2021 cu obiect „omorul (art.188 NCP) art. 32“. (tentativă), cauză în care procurorii au dispus trimiterea în judecată a lui Andrei Valentin Şerban, Alexandru Ciocan și Erdal Memet. Părțile vătămate sunt, conform portalului instanțelor de judecată: George Ionut Tiron, Tanju Mustafa, Erdal Mustafa și Cadîr Rasim.

Pe data de 10 martie 2021, Tribunalul Constanța a dispus condamnarea în primă instanță a lui Alexandru Ciocan, pentru infractiunea de influentarea declarațiilor, la pedeapsa de un an și șase luni de închisoare, cu suspendare, pe un termen de incercare de doi ani. Totodată, instanța a încetat procesul penal pornit impotriva lui Ciocan pentru comiterea infractiunii de distrugere, întrucat persoana vătămată și-a retras plângerea penală.

Tribunalul i-a impus inculpatului ca pe durata termenului de supraveghere stabilit, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanta, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
Punere în libertate

„Impune inculpatului să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii comunitare. Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Directiei de Gospodarire Comunala din cadrul Primariei Constanta sau in cadrul Complexului Muzeal de Stiinte ale Naturii Constanta, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, inculpatul nu poate presta această muncă, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. Numărul zilnic de ore urmează a se stabili conform legii de executare a pedepselor“, se mai arată în decizia magistraților.

Instanța a dispus punerea in libertate a inculpatului.

Tot în acest dosar, Tribunalul Constanța a încetat procesul penal pornit impotriva lui Memet Erdal, pentru comiterea infractiunii de distrugere, întrucât persoana vatamată și-a retras plângerea penală.

„Încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului Memet Erdal, pentru comiterea infracțiunii de loviri sau alte violențe, întrucât persoana vătămată, cu încuviințarea reprezentanților legali, și-a retras plângerea penală. Constată că, inculpatul Memet Erdal a fost arestat preventiv de la 2.02.2021 și până la 5.02.2021. Obligă persoanele vătămate care și-au retras plângerile penale în cauză, la plata a cate 200 lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat“, se mai arată în decizia magistraților.

De asemenea, față de Andrei Valentin Şerban, inculpat în cauză, cercetarea judecătorească a fost disjunsă.



 

PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Citește și

Andrei Valentin Şerban, Alexandru Ciocan și Erdal Memet, trimiși în judecată de procurorii din Constanța
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii