Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:32 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Şapte persoane judecate pentru retrocedarea a 25 de hectare din Constanţa, sub control judiciar. Ce au mai decis judecătorii (rechizitorii)

ro

21 Sep, 2016 00:00 4695 Marime text
Veste proastă pentru şapte dintre cei zece inculpaţi trimişi în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru retrocedarea a 25 de hectare de teren situat în municipiul Constanţa, zona Brătianu - Anadalchioi. Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României au decis menţinerea măsurii preventive a controlului judiciar faţă de inculpaţii Crinuţa Nicoleta Dumitrean, fostul președinte al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților (ANRP) și al Comisiei Centrale de Despăgubiri, Cătălin Florin TeodorescuOana VasilescuDragoş George Bogdan, foşti membri în aceeași comisie din cadrul ANRP, Florentina Savu, fost consilier în cadrul ANRP - Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, Horia Simu, economist, şi Alin Horaţiu Dima, expert evaluator.
 
Numele lui Dima apare şi în celebrul Dosar al Retrocedărilor din Constanţa, unde sunt judecate, din 2008, mai multe persoane, printre care se află Radu Ştefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa, şi Nicuşor Daniel Constantinescu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa.
 
Mai mult decât atât, Curtea Supremă de Justiţie a României a modificat parţial conţinutul obligaţiilor impuse inculpaţilor mai sus amintiţi, în sensul că, în perioada controlului judiciar, cei în cauză trebuie să nu depăşească raza teritorială a României decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar în faţa căruia se află cauza. Totodată, instanţa le-a atras atenţia inculpaţilor că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor astfel stabilite, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive.
 
„Respinge, ca nefondate, cererile formulate de inculpaţii Teodorescu Cătălin Florin, Dima Alin Horaţiu şi Simu Horia privind înlăturarea obligaţiei de a nu părăsi teritoriul României“, se mai arată în minuta instanţei de judecată.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii arată că, „la data de 22 octombrie 2009, inculpatul Simu Horia, printr-un intermediar, a achiziționat drepturile litigioase ce priveau o suprafață de teren situată în municipiul Constanța, prețul cesiunii fiind de 700.000 de euro“.
 
„De la acea dată, inculpatul Simu Horia a inițiat un complex de demersuri prin intermediul unor angajați ai societăților sale și prin intermediul unor persoane cu funcții de conducere din cadrul unor instituții publice, cu sprijinul cărora să urgenteze obținerea despăgubirilor prin intervenția acestora la nivelul autorităților implicate în procedura de retrocedare. Urmare a acestor demersuri, la data de 26 mai 2011, inculpații Dumitrean Crinuța NicoletaMihai Cristian SebastianBaciu Remus VirgilVasilescu OanaBogdan DragoșTeodorescu Cătălin Florin și Marko Atilla Gabor, în calitate de președinte, respectiv membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin exercitarea abuzivă a atribuțiunilor de serviciu, cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 247/2005 (privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente) și a altor prevederi legale, au aprobat, în unanimitate, raportul de evaluare întocmit de expertul evaluator Dima Alin Horațiu, prin care valoarea unui teren în suprafață de 25 de hectare situat în municipiul Constanța (zona Brătianu - Anadalchioi) a fost stabilită la suma de 8.750.000 de euro (35 de euro/mp), echivalentul a 37.243.500 de lei.
 
Aceasta reprezintă o supraevaluare a terenului respectiv cu suma de 7.715.000 de euro, echivalentul a 32.838.126 de lei, ceea ce a provocat un prejudiciu echivalent cu această sumă în dauna bugetului de stat, concomitent cu obținerea unui avantaj patrimonial de către inculpatul Simu Horia și alte persoane beneficiare ale drepturilor litigioase, în cuantum total de 32.209.990,76 de lei“, potrivit rechizitoriului.
 
Rechizitoriul Dosarului Retrocedărilor din Constanţa poate fi citit integral accesând secţiunea „Documente”. 
 
Citeşte şi 
 
Ei sunt magistraţii care judecă retrocedarea a 25 de hectare din zona Brătianu. Legături cu dosare grele din Constanţa (rechizitorii)
 
Tehnici de retrocedare a 25 hectare din zona Brătianu - Anadalchioi (rechizitoriu)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii