Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:50 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

S-a tras cu o armă de foc letală Iulie 2019, panică într-un club din Mamaia. Judecătorii au dictat închisoare cu executare

ro

14 Apr, 2020 00:00 1396 Marime text

Un tânăr, de 35 de ani, din Constanța, acuzat de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uz de armă fără drept și tulburarea ordinii și liniștii publice a fost condamnat de Judecătoria Constanța la patru ani și șase luni de închisoare cu executare.
 
În actul de sesizare s-a reținut în fapt că inculpatul, la data de 07 iulie 2019, în timp ce se afla în incinta clubului Crazy Beach din stațiunea Mamaia, a intrat într-un conflict cu un alt bărbat, ocazie cu care a făcut uz de armă de foc letală. În acest sens, inculpatul a executat două focuri. Anchetatorii susțin că inculpatul nu poseda armamentul și muniția în mod legal, iar prins acțiunile sale a tulburat grav ordinea și liniștea publică, cauzând un puternic sentiment de frică și insecuritate în rândul clienților clubului.
 
De precizat că inculpatul nu se află pentru prima dată în atenția oamenilor legii, acesta suferind numeroase condamnări în străinătate, inclusiv cu executare, pentru fapte de producere de stupefiante și contra siguranței circulației rutiere.
 
Nemulțumit de pedeapsa primită, inculpatul a formulat o contestație, aceasta fiind trimisă spre soluționare Curții de Apel Constanța.
 
Citește și
 
Focuri de armă și un tânăr călcat de un BMW X6 în fața clubului EGO din Mamaia. Dosarul, amânat pentru luna mai (video)
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii