Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:56 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

S-a decis cine va judeca dosarul privind cadastrarea judeţului Constanţa (rechizitoriu)

ro

10 Feb, 2017 12:24 2236 Marime text
Dosarul denumit generic „Geotop 2001“, privind cadastrarea judeţului Constanţa, rămâne pe rolul Tribunalul Constanţa.

Decizia este definitivă şi a fost luată azi de Adriana Ispas, judecător al Curţii de Apel Constanţa, fostul preşedinte al instanţei.

Cererea privind strămutarea dosarului a fost formulată de Ioan Ichim, din Bucureşti, fost administrator al societăţii comerciale Geotop 2001.

Ioan Ichim a fost deferit Justiţiei alături de Nicuşor Daniel Constantinescu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, şi de afaceristul Ioan Ichim, în cauză a mai fost trimis în judecată Titi Cenuşă, fostul arhitect-şef din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa.
 
În prezent, dosarul „Geotop 2001“ se află pe masa judecătoarei Iuliana Radu, din Tribunalul Constanţa, şi are ca următor termen data de 13 februarie.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că, „în perioada iulie 2007 - aprilie 2013, inculpaţii Constantinescu Nicuşor Daniel şi Cenuşă Titi, în calităţile menţionate mai sus, prin acţiuni concertate, şi-au încălcat atribuţiile de serviciu, în contextul derulării Acordului de asociere în vederea participării la procedura de achiziţie publică «Documentaţie cadastrală şi înscriere în Cartea Funciară a reţelei de drumuri publice de interes local din judeţul Constanţa şi realizarea soluţiilor geospaţiale pentru gestiunea căilor de transport rutiere»“.
 
„Inculpaţii Constantinescu Nicuşor Daniel şi Cenuşă Titi au coordonat acţiunile astfel încât să fie atribuite, în mod preferenţial, lucrările de cadastrare a drumurilor judeţene şi comunale din judeţul Constanţa către o societate controlată de omul de afaceri Ichim Ioan, precum şi cu fraudarea bugetului judeţului Constanţa. Frauda în dauna bugetului judeţului Constanţa s-a realizat prin efectuarea, de către preşedintele Consiliului Judeţean, în mod coordonat, a unor plăţi nelegale în valoare totală de 11.621.345,49 de lei, o parte fiind efectuate direct în contul firmei administrate de inculpatul Ichim Ioan (pentru lucrări de cadastrare a drumurilor judeţene). Restul plăţilor au fost făcute din bugetul Consiliului Judeţean Constanţa în mod indirect, prin alocări bugetare către un număr de 45 de comune, care, la rândul lor, au procedat la virarea sumelor de bani în contul aceleiaşi societăţi comerciale (pentru lucrări de cadastrare a drumurilor comunale)“. Lucrările aparent efectuate, care oricum nu aveau nicio utilitate, au fost evaluate la suma de 2.511.410 lei, iar restul sumei a fost decontată pentru lucrări neefectuate (fictive)“, conform DNA.
 
În cauză, procurorii Anticorupţie au instituit măsura asigurătoare a sechestrului asupra unui imobil ce aparţine inculpatului Titi Cenuşă.

Rechizitoriu DNA
Consiliul Judeţean Constanţa ar fi cheltuit ilegal aproape 12 milioane de lei pentru cadastrarea judeţului (document)

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii