Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:29 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Răsturnare de situaţie în dosarul fostului director al DSP Tulcea! Ce au obţinut procurorii DNA Constanţa

ro

12 Jan, 2018 00:00 3895 Marime text
Răsturnare de situaţie în dosarul în care Laurenţia-Mariana Militaru, fost director al Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică Tulcea, a fost trimisă în judecată de procurorii DNA Constanţa, pentru abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.
 
Pe data de 9 noiembrie 2017, Tribunalul Tulcea a dispus, în primă instanţă, restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa. Decizia nu a fost definitivă, aceasta fiind atacată de procurorii DNA la Curtea de Apel Constanţa. Ieri, magistraţii de la Constanţa au constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul DNA Constanţa, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Pe cale de consecinţă, Curtea de Apel Constanţa a dispus începerea judecăţii în cauză. Hotărârea este definitivă.
 
Tot în acest dosar, Mircea-Radu Vizireanu, administrator al unei societăţi comerciale, este suspectat de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit. Asta în timp ce Bogdan Bănuţ, administrator al unei societăţi comerciale, este bănuit de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, ambele în formă continuată.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt: „În perioada 2012 - 2013, inculpata Militaru Laurenţia-Mariana, în calitate de director al Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică Tulcea, a încheiat la preţuri supraevaluate două contracte cu societatea comercială administrată de inculpatul Vizireanu Mircea-Radu, cu ocazia atribuirii unor lucrări de execuţie privind întreţinerea şi amenajarea sediului Direcţiei“.
 
„Cele două contracte atribuite în mod nelegal au vizat «lucrări de reparaţie instalaţie canalizare subsol» şi «achiziţie cazan de apă caldă pentru centrala termică» în valoare totală de 87.535 de lei, lucrări ce au fost efectuate doar în proporţie de aproximativ 10%, cu toate că preţul a fost achitat integral. Totodată, produsul ce a făcut obiectul celui de-al doilea contract a fost achiziţionat la un preţ vădit supraevaluat, de peste trei ori mai mare decât preţul real al pieţei.
 
În cursul anului 2015, inculpata Militaru Laurenţia-Mariana, în aceeaşi calitate şi beneficiind de ajutorul inculpatului Bănuţ Bogdan, a încheiat cu societatea administrată de acesta din urmă un contract privind achiziţia de «lucrări de reparaţie instalaţie / reţea termică» în valoare totală de 110.030 de lei. Şi în această situaţie, lucrările contractate au fost parţial efectuate, cu toate că preţul contractului a fost achitat integral“, conform DNA.
 
În cauză, Direcţia Judeţeană de Sănătate Publică Tulcea s-a constituit parte civilă.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii