Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:38 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Radu Mazăre, o nouă tentativă de punere în libertate! Când va fi luată o decizie în dosar

ro

23 Jun, 2021 00:00 3134 Marime text

 
  • Prin decizia penală nr. 32 din 07.02.2019, Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât condamnarea lui Radu Ștefan Mazăre la o pedeapsă de nouă ani de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice, cu obținerea de avantaje patrimoniale, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată și constituire a unui grup infracțional organizat.
  • Dosarul promovat în instanță de Radu Mazăre se află pe rolul Curții de Apel București
 
Radu Ștefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanța, o nouă tentativă de punere în libertate! Aflat în executarea pedepsei aplicate în dosarul retrocedărilor din Constanța, respectiv nouă ani de închisoare, Radu Mazăre a formulat o contestație la executare, acțiunea fostului edil fiind trimisă spre soluționare Curții de Apel București.
 
În cazul în care acțiunea promovată de Radu Mazăre va fi admisă, fostul primar al municipiului Constanța ar putea fi pus în libertate!
 
Amintim că fostul edil se află în prezent în stare de detenție într-un penitenciar din țară, fiind în executarea unei pedepse de nouă ani de închisoare aplicată în Dosarul Retrocedărilor.
 
Într-un alt dosar, Radu Mazăre a solicitat repunerea sa în situația anterioară, cu consecința transferului pe teritoriul Republicii Madagascar, urmând a fi parcursă din nou procedura de extrădare.
 
De la momentul extrădării sale din Madagascar, fostul primar Radu Mazăre a adresat numeroase cereri instanțelor de judecată, contestând executarea pedepsei la care a fost condamnat în Dosarul Retrocedărilor.
 
Amintim că prin decizia penală nr. 32 din 07.02.2019, Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât condamnarea lui Radu Ștefan Mazăre la o pedeapsă de nouă ani de închisoare și interzicerea, atât în timpul cât și pe o perioadă de 3 ani de la executarea pedepsei închisorii, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public și a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice, cu obținerea de avantaje patrimoniale, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată și constituire a unui grup infracțional organizat.
 
La începutul lunii mai 2019, Radu Mazăre a fost reţinut de autorităţiile din Madagascar.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

Citește și
 
Radu Mazăre, reţinut în Madagascar!
 
Oficial de la Poliţia Română cu privire la reţinerea lui Radu Mazăre în Madagascar
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii