Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:54 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Radu Mazăre, achitat! Apelul dosarului Campusului Social Henri Coandă, în februarie

ro

18 Jan, 2019 00:00 4626 Marime text
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României a stabilit primul termen în apelul dosarului Campusului Social Henri Coandă, unde fostul primar al municipiului Constanţa, Radu Ştefan Mazăre, este acuzat de luare de mită şi de fals în declaraţii (trei infracţiuni). Tot în prezenta cauză, fostul senator Alexandru Mazăre este bănuit de complicitate la luare de mită şi de fals în declaraţii (trei infracţiuni), iar în sarcina omului de afaceri Avraham Morgenstern s-a reţinut infracţiunea de dare de mită. Primul termen în apelul dosarului a fost stabilit pentru data de 18 februarie, iar completul de cinci judecători care va soluţiona această cauză este format din Simona Cîrnaru, Oana Burnel, Anca Mădălina Alexandrescu, Dan Andrei Enescu şi Simona Neniță.
 
Oricare va fi decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României, aceasta va fi definitivă.
 
Amintim că, pe data de 28 iunie 2018, judecătorii Simona Cristina Neniţă, Anca Mădălina Alexandrescu şi Daniel Grădinaru, toţi magistraţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României, au decis schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina lui Alexandru Mazăre din trei infracţiuni de fals în declaraţii (…) în infracţiunea de fals în declaraţii. Ulterior, completul de judecată a decis condamnarea lui Alexandru Mazăre (...) la pedeapsa de 5.000 de lei amendă penală. În continuare, judecătorii au decis achitarea lui Alexandru Mazăre sub aspectul infracţiunii de complicitate la luare de mită. Instanţa a decis că fapta de care este acuzat fratele lui Radu Mazăre nu există.
 
Omul de afaceri Avraham Morgenstern a fost achitat sub aspectul infracţiunii de dare de mită, după ce judecătorii au concluzionat că „fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege“.
 
Conform datelor oficiale, în cazul fostului primar al municipiului Constanţa, Radu Ştefan Mazăre, Curtea Supremă a schimbat încadrarea juridică a faptelor din trei infracţiuni de fals în declaraţii (…) în infracţiunea de fals în declaraţii. În continuare, magistraţii au decis condamnarea lui Radu Mazăre (...) la pedeapsa de 5.000 de lei amendă penală. Instanţa a mai decis achitarea fostului primar al municipiului Constanţa sub aspectul infracţiunii de luare de mită. În acest caz, instanţa a decis că fapta de care este acuzat Radu Mazăre nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege.
 
 
În continuare, cei trei judecători au decis ridicarea măsurii asigurătoare a sechestrului, instituit prin ordonanţa din data de 28.03.2016, asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor Alexandru Mazăre şi Radu Ştefan Mazăre. „Ridică măsura asigurătoare a sechestrului, instituit prin ordonanţa din 11.04.2014, asupra sumelor de 18.550 de euro şi 114 dolari USA ridicate de la inculpatul Mazăre Radu Ştefan cu ocazia percheziţiei domiciliare“, potrivit minutei judecătoreşti. În prezenta cauză, Radu Mazăre şi Avraham Morgenstern au fost reţinuţi preventiv pe o durată de 24 de ore începând de la data de 8.04.2014 până la data de 9.04.2014.
 
Decizia judecătorilor Simona Cristina Neniţă, Anca Mădălina Alexandrescu şi Daniel Grădinaru nu este definitivă, ea fiind atacată atât de către procurorii DNA, cât si de către fraţii Mazăre.
 
Reamintim că, tot în acest dosar, procurorii Anticorupţie au cerut şi au obţinut arestarea preventivă în lipsă a omului de afaceri Elan Schwartzenberg.
 
În Dosarul Retrocedărilor din Constanţa, Radu Mazăre a luat patru ani de închisoare cu suspendare. Decizia nu este definitivă.
 
În prezent, Radu Ştefan Mazăre este judecat în prezent în patru dosare penale, toate instrumentate de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
 
Cauzele, denumite generic, sunt:
 
1 - „Retrocedările din Constanţa“ - dosar soluţionat în primă instanţă. Urmează decizia ÎCCJ, care va fi definitivă. În cauză, pe data de 10 iulie 2017, Curtea de Apel Bucureşti a decis condamnarea lui Radu Mazăre la patru ani de închisoare cu suspendare, aceasta reprezentând cea mai mare pedeapsă aplicată din dosar.
 
2 - „Terenurile din Mamaia“, în care a fost deferit Justiţiei (în aprilie 2015) alături de Sorina-Gina Hortolomei-Moscu - dosar soluţionat în primă instanţă. Fostul edil-şef a luat şase ani şi şase luni închisoare cu executare. Decizia a fost atacată la Curtea de Apel Constanţa.
 
3 - Cel în care este „coleg“ cu fostul viceprimar al Constanţei Gabi Stan, cu omul de afaceri Sorin Strutinsky, dar şi cu alte persoane, printre ele aflându-se cinci salariaţi ai Primăriei Constanţa. În cauză, ÎCCJ a dispus arestarea lui Radu Mazăre.
 
4 - Dosarul Campusului Social Henri Coandă, unde Radu Mazăre a fost trimis în judecată (aprilie 2016) alături de Alexandru Mazăre, fost senator în Parlamentul României, şi de omul de afaceri Avraham Morgenstern. În prezent, fostul primar al municipiului Constanţa se află în Madagascar.
 
Într-un alt dosar, Avraham Morgenstern a fost condamnat la opt ani de închisoare.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii