Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:49 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Propus de preşedintele instanţei şi ales în unanimitate, prin vot direct şi secret Motivarea delegării judecătorului Răpeanu în conducerea Curţii de Apel Constanţa

ro

14 Feb, 2020 00:00 1661 Marime text

Reprezentanţii Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii au redactat hotărârea prin care judecătorul Claudiu Răpeanu a fost delegat pe postul de vicepreşedinte al Curţii de Apel Constanţa.
În documentul citat se arată că propunerea privind delegarea sa în funcţia de conducere a instanţa a venit din partea preşedintelui Curţii de Apel Constanţa, judecătorul Marius Cristian Epure, potrivit procedurilor în vigoare.


De asemenea, propunerea a primit avizul favorabil al Colegiului de Conducere şi a fost însoţită de acordul exprimat în scris de judecătorul Claudiu Răpeanu.


„Având în vedere că funcţia de vicepreşedinte al Curţii de Apel Constanţa este vacantă, luând în considerare propunerea preşedintelui Curţii de Apel Constanţa, avizată favorabil de Colegiul de Conducere al instanţei, Secţia pentru judecători va dispune delegarea domnului judecător Răpeanu Claudiu Iulian în funcţia de vicepreşedinte al Curţii de Apel Constanţa, începând cu data de 07.02.2020, până la ocuparea funcţiei prin numire, în condiţiile legii, dar nu mai mult de şase luni“, se arată în documentul oficial al CSM.


Potrivit sursei citate, propunerea a fost acceptată în unanimitate de către Secţia pentru judecători a CSM, hotărârea de delegare fiind luată prin vot direct şi secret. De menţionat că propunerea preşedintelui Curţii de Apel Constanţa fusese înaintată CSM încă din data de 14 ianuarie 2020.


Ca un ultim aspect, judecătorul Răpeanu a fost delegat pe funcţia de vicepreşedinte devenită vacantă după promovarea magistratului Eleni Cristina Marcu la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, în decembrie 2019. Cea de-a doua funcţie de vicepreşedinte al Curţii de Apel Constanţa este asigurată de judecătoarea Adriana Ispas, delegată în funcţie în luna decembrie 2019, tot pentru o perioadă de şase luni.

Citeşte şi:

Vicepreşedinte nou pentru Curtea de Apel Constanţa

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii