Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:42 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Profanare de morminte şi însemne sataniste Cererea de eliberare a unui deținut condamnat pe viață, respinsă

ro

20 May, 2020 00:00 1584 Marime text
  • Când au fost prinşi, inculpații au motivat că au comis crimele în numele lui Satan

Tribunalul Constanța a respins ieri cererea de eliberare condiționată a unui bărbat din Constanța (Horațiu P., în vârstă de 47 de ani), condamnat la închisoare pe viață. Decizia Tribunalului Constanța este definitivă.


Horațiu P . ar fi ucis, împreună cu doi amici, doi oameni la Constanța. Mai mult, cei în cauză au mai fost suspectaţi şi că au profanat morminte şi au făcut diverse însemne sataniste. În momentul în care au fost prinşi de oamenii legii, au motivat că au comis crimele în numele lui Satan.

Cel în cauză a fost condamnat prin sentința penală nr. 695/2003 la pedeapsa detențiune pe viață pentru să vârșirea infracțiunii autor omor deosebit de grav.

Conform magistraților, executarea pedepsei a început la data de 25 mai 1995 și urmează să expire la data de 12 decembrie 2092.


Citește și

Crimele de care s-a vorbit în toată România Horaţiu Pintilie vrea să fie eliberat. Astăzi are termen la Tribunalul Constanţa
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii