Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:02 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Procurorul Anca Resmeliţă rămâne pe poziţii la Parchetul Judecătoriei Constanţa

ro

13 Feb, 2020 00:00 1861 Marime text


Membrii Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii au analizat propunerea privind prelungirea delegării la Constanţa a procurorului Anca Beatrice Resmeliţă.
În prezent încadrată ca procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina, Anca Beatrice Resmeliţă a fost sancţionată disciplinar, toamna trecută, cu retrogradarea în gradul profesional. Măsura a fost aplicată de Secţia pentru procurori în materie disciplinară a CSM după ce Secţia a admis acţiunea disciplinară formulată împotriva magistratului de către Inspecţia Judiciară.


Astfel, Ancăi Resmeliţă i s-au imputat (şi, ulterior, a fost sancţionată disciplinar pentru) abaterile disciplinare constând în „atitudine nedemnă în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu faţă de colegi“. Aceasta a fost retrogradată din gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în gradul profesional corespunzător parchetului de pe lângă curte de apel.


Pentru a reveni la prelungirea delegării magistratului la Constanţa, în urma analizării actelor, Secţia pentru procurori a CSM întrunită în cursul acestei săptămâni a admis propunerea. Astfel, începând cu data de 1 martie, timp de şase luni, procurorul Anca Beatrice Resmeliţă va fi delegată, în continuare, în funcţia de procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa.


De altfel, aşa cum precizam în ediţiile anterioare, magistratul şi-a desfăşurat activitatea de-a lungul timpului, până la plecarea la Parchetul Judecătoriei Câmpina, la Parchetul Judecătoriei Constanţa, la Parchetul Tribunalului Constanţa şi chiar la Serviciul Teritorial Anticorupţie Constanţa al DNA.


Citeşte şi:

Procuror constănţean, sancţionat cu retrogradarea în grad. A lucrat şi la DNA Constanţa
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii