Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:45 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Procurorii îl vor pe Vasile Neagoie după gratii

ro

26 Sep, 2016 00:00 1908 Marime text

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa au contestat decizia Judecătoriei Constanţa în dosarul lui Vasile Neagoie. Magistraţii au dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu. Contestaţia va fi analizată astăzi, la Tribunalul Constanţa, instanţă care va lua o decizie definitivă în acest sens.
 
Amintim că un taximetrist în vârstă de 36 de ani, din municipiul Constanţa, şi pasagerul acestuia, de 27 de ani, din localitatea Mihail Kogălniceanu, au decedat, la începutul lunii august, pe DN 22, dinspre Tulcea către Constanţa. Totul s-a petrecut la kilometrul 274+400, unde un autoturism marca Audi, condus de Vasile Neagoie, a intrat în coliziune frontală cu o Dacia Logan (taxi), care circula din sens opus. În urma impactului, a mai fost rănită şi o pasageră, de 28 de ani.
 
Se pare că şoferul autoturismului Audi ar fi consumat băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan. Acesta ar fi avut o alcoolemie de 1,45 g/l în sânge.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii