Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:06 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Procurorii DNA Constanța cu ochii pe fondurile europene O firmă din Tulcea, condamnată. Administratorul, în așteptarea admiterii acordului de recunoastere a vinovăției

ro

29 Jan, 2021 00:00 3435 Marime text
  • Construct Design SRL este bănuită de tentativă la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.
 
Societatea comercială Construct Design SRL, cu sediul în sat Somova, județul Tulcea, a fost condamnată de Tribunalul Constanța (în urma unui acord de recunoaștere a vinovăției încheiat cu procurorii DNA Constanța), pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la folosire sau prezentare cu rea-credință de documente și declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene.  
 
Firma s-a ales cu o amendă, în cuantum de 24.000 lei (calculată prin înmulțirea sumei corespunzatoare unei zile-amendă de 100 lei, cu un număr de 240 zile).
 
Hotărârea Tribunalului Constanța nu este definitivă, ea putând fi contestată la Curtea de Apel Constanța.
 
De precizat că un acord de recunoaștere a vinovăției încheiat cu procurorii DNA Constanța a încheiat și administratorul societății comerciale Construct Design SRL, Alexandru Filip Stroie, din Iași.
 
Dosarul acestuia (7676/118/2020), aflat tot pe rolul Tribunalului Constanța, are ca prim termen la data de 09 februarie 2021.
 
Potrivit datelor oficiale puse la dispoziție de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța, administratorul SC Construct Design SRL este bănuit de săvârșirea infracțiunii de tentativă la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene. Asta în timp ce SC Construct Design SRL este bănuită de tentativă la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.
 

Date din acordurile de recunoaștere


În acordurile de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
 
În perioada iulie - septembrie 2018, în contextul accesării unei finanțări nerambursabile privind „Investiție inițială pentru o nouă activitate economică pe schema GBER (4.2) privind înființarea unei noi unități de producție de patiserie prin utilizarea de echipamente performante la SC Construct Design SRL“, pentru a dovedi faptul că îndeplinește condițiile de eligibilitate, inculpatul, persoană fizică, ar fi depus la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (A.F.I.R.) un extras de cont (emis la data de 23.07.2018) care atesta existența sumei de 2.999.960 USD în patrimoniul firmei pe care o administra, reprezentând cofinanțarea privată a proiectului.
 
Ulterior, la data de 14 septembrie 2018, inculpatul ar fi semnat cu A.F.I.R. contractul de finanțare privind proiectul sus menționat, deși suma reprezentând cofinanțarea privată a proiectului la care se referea extrasul de cont fusese restituită încă din data de 24 iulie 2018.
 
De menționat este faptul că banii respectivi proveneau dintr-un împrumut contractat de la un fond de investiții din străinătate pe o durată de trei zile, în schimbul unei dobânzi de 2.250 USD.
 
În continuare, deoarece SC Construct Design SRL nu a obținut un credit bancar necesar demarării proiectului, contractul încheiat cu A.F.I.R. a fost reziliat.
 

Închisoare cu suspendare

 
În prezența avocaților, inculpații au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și sunt de acord cu felul și cuantumul pedepselor aplicate, precum și cu forma de executare a acestora, respectiv: 1 an și 8 luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea pe o perioadă de 1 an, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, amendă, în cuantum de 24.000 lei.
 

Oficial de la RECOM

 
Potrivit RECOM, acesta fiind consultat la data de 28 ianuarie 2021, SC Construct Design SRL, deschisă în anul 20004, are sediul social în Somova, județul Tulcea.
 
Asociatul unic al firmei este Ion Hînsă-Enciu, din Tulcea, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 100%. Ca administrator figurează Stroie Alexandru- Filip.
 
SC Construct Design SRL are ca obiect de activitate extracţia pietrei ornamentale şi a pietrei pentru construcţii, extracţia pietrei calcaroase, ghipsului, cretei şi a ardeziei.
 

Afaceri, profit și pierderi

 
Pentru anul 2017, SC Construct Design SRL, cu doi salariați, a declarat un profit brut de 553.014 lei și o cifră de afaceri de 136.930 de lei.
 
Asta în timp ce pentru anul 2018, SC Construct Design SRL, cu un salariat, a declarat un profit brut de 0 lei, o pierdere de 19.094 lei și o cifră de afaceri de 241.572 de lei.
 
Mai departe, pentru anul 2019, SC Construct Design SRL, tot un salariat, a declarat un profit brut de 0 lei, o pierdere de 71.459 lei și o cifră de afaceri de 156.548 de lei.
 

Istoricul Construct Design SRL

 
Vrăjitorul.eu informează că SC Construct Design SRL a fost înființată, în noiembrie 2004, de Gabriela Georgescu (administrator) și de Alexandru Georgescu.
 
Ulterior, prin hotărârea asociațiilor societății, întruniți în Adunarea Generală din
data de 14.04.2008, s-a decis cooptarea în societate în calitate de asociat
a Andrei Oana Georgescu, a lui Cătălin Lucian Popa, din Tulcea, dar și a lui Gegea Florentin, din Dăbuleni, județul Dolj, domiciliat în Tulcea.
 
Monitorul Oficial al României, Partea A IV-A, nr. 5783/15.X.2008, din firmă se retrage asociatul Georgescu Alexandru, care cesionează întregul său aport la capitalul social în valoare de 10 lei, asociatului nou cooptat Georgescu Andra Oana. Totodată, s-a retras din societate și Gabriela Georgescu, care a cesionat întregul sau aport la capitalul social, asociatilor noi cooptați după cum urmează: către Georgescu Andra Oana cesionează 150 lei, adică 15 părți sociale, către Popa Cătălin Lucian, cesionează 20 lei, adică două părți sociale, iar către Gegea Florentin, cesionează 20 lei, adică două părți sociale.
 

Schimbarea sediului social

 
A fost schimbat și sediul social din Tulcea, str.Forestierului, în satul Iulia, comuna
Izvoarele, județul Tulcea.
 
Prin Hotărârea adunării generale a asociaților SC Construct Design SRL Tulcea
din data de 18.12.2009 s-a aprobat cooptarea, în calitate de asociați a lui Stroie Alexandru Filip, din Tulcea, precum și a societății comerciale Asa Expert SRL, cu sediul în com. Somova, jud. Tulcea, prin administrator Stroie Alexandru Filip.
Georgescu Andra-Oana a cesionat 16 părți sociale, a 10 lei partea socială, din 16 părți sociale pe care le deține, asociatului cooptat Stroie Alexandru Filip, în valoare de 160 lei.
 
Popa Cătălin-Lucian a cesionat două părți sociale, a 10 lei partea socială, din cele 2 părți sociale pe care le deține, asociatului cooptat S.C. Asa Expert S.R.L., în valoare de 20 lei.
 
Gegea Florentin a cesionat 2 părți sociale, a 10 lei partea socială, din 2 părți sociale pe care le deține, asociatului cooptat S.C. Asa Expert S.R.L., în valoare de 20 lei.
 
Ca urmare a cesionării mai sus menționate, Andrei Oana Georgescu i-a încetează calitatea de asociat și administrator, calitatea de administrator fiind deținuta de Stroie Alexandru Filip, având puteri depline și nelimitate. Tot atunci s-a decis mutarea sediului societății din sat Iulia, com. Izvoarele, județul Tulcea, în comuna Somova, jud. Tulcea.
 

Cesiune

 
Potrivit Hotărârii nr. 1/24.04.2017 a AGA asociaților S.C. Construct Design - S.R.L., Stroie Alexandru-Filip ( cu 80% din capitalul social), și SC ASA Expert - S.R.L. ( cu 20% din capitalul social), au hotărât cesiunea unui număr de 16 părți sociale deținute de asociatul (cedent) Stroie Alexandru-Stroie în cadrul societății, cu mențiunea că fiecare parte socială este în valoare de 10 lei și reprezintă 160 lei din capitalul social subscris și vărsat de 200 lei, adică 80% din capitalul social - participare la beneficii și pierderi.
 
Cedentul Stroie Alexandru-Filip a cesionat cele 16 părți sociale în valoare de 10 lei fiecare, reprezentând 80% din capitalul social al societății către cesionarul,
persoană fizică din afara societății la data cesiunii, Hînsă-Enciu Ion, din Tulcea. S-a mai decis cesiunea unui număr de patru părți sociale deținute de asociatul (cedent) S.C. ASA Expert - S.R.L. Cedentul S.C. ASA Expert - S.R.L. a cesionat cele 4 părți sociale în valoare de 10 lei fiecare, reprezentând 20% din capitalul social al societății către cesionarul, persoană fizică din afara societății la data cesiunii, Hînsă-Enciu Ion.
 
În urma cesiunii, structura participării a asociaților la capitalul social al societății comerciale Construct Design SRL a fost următoarea: asociatul unic Ion Hînsă-Enciu va deține 20 părți sociale în valoare de 10 lei fiecare, reprezentând 100%
capitalul social subscris și vărsat.
 
Așa cum precizam și mai sus, potrivit RECOM, acesta fiind consultat la data de 28 ianuarie 2021, asociatul unic al firmei Construct Design SRL este Ion Hînsă-Enciu, din Tulcea, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 100%, iar ca administrator figurează Stroie Alexandru- Filip.
 
Citește și
 
Cornel Gabriel Coteanu, fostul şef al Poliţiei Eforie, trimis în judecată de DNA. Ce spune chestorul Constantin Adrian Glugă, șeful IPJ

Procurorii DNA Constanța se opun eliberării lui Florin Dicu, fost administrator al SC Dealul Negru SRL

DNA Constanța, dosar cu un presupus prejudiciu de 12 milioane euro. Inculpat, un fost director din CJC. S-a stabilit primul termen

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii