Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:51 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Procurorii DIICOT au cerut vineri arestarea preventivă a mai multor persoane. Date din anchetă

ro

03 Jul, 2021 00:00 4375 Marime text
 
  • Din cercetări a reieșit că, în municipiul București și județele Constanța și Ilfov, ar exista persoane care ar deține programe informatice, cu ajutorul cărora ar modifica indexul contoarelor electrice montate la consumatori persoane fizice și juridice.
 
  • Aceștia s-ar deplasa la „beneficiar” și, cu ajutorul unui laptop, s-ar conecta printr-un cablu la portul optic al contorului electric, iar, apoi, prin intermediul programului informatic instalat pe laptop, ar modifica indexul afișat de contor.
 
  • Scopul acestei modificări ar fi introducerea unui index de consum mai mic față de cel real, astfel încât titularul locului de consum să plătească o factură diminuată pentru consumul de curent electric.

Procurorii DIICOT Constanța au solicitat vineri, 02 iulie 2021, arestarea preventivă a unui număr de șase persoane cercetate în dosarul celor 57 de percheziții domiciliare în Constanța, București și Ilfov.
 
Potrivit portalului instanțelor de judecată, cei vizați sunt: „Popa Laurian, Sulim Costel, Oprea Lidia, Vasile Ilie Cosmin, Voineagu Doru și Mirea Marian“.       
 
Cererea procurorilor DIICOT a fost analizată de judecătorul Teodor Viorel Gheorghe, președintele Tribunalului Constanța.
 
Ședința de judecată a început aproape de ora 16.00.
 
Amintim că, joi, 01 iulie 2021, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța - Serviciul de Combatere a Criminalității Informatice, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, au efectuat 57 de percheziții domiciliare, la persoane bănuite de furt, fraudă informatică și acces ilegal la un sistem informatic.
 
Astfel, polițiștii de combatere a criminalității organizate au pus în aplicare 57 de mandate de percheziție domiciliară, dintre care 48 în județul Constanța și 9 în municipiul București și județul Ilfov.
 
Din cercetări a reieșit că, în municipiul București și județele Constanța și Ilfov, ar exista persoane care ar deține programe informatice, cu ajutorul cărora ar modifica indexul contoarelor electrice montate la consumatori persoane fizice și juridice.
 
Aceștia s-ar deplasa la „beneficiar” și, cu ajutorul unui laptop, s-ar conecta printr-un cablu la portul optic al contorului electric, iar, apoi, prin intermediul programului informatic instalat pe laptop, ar modifica indexul afișat de contor.
 
Scopul acestei modificări ar fi introducerea unui index de consum mai mic față de cel real, astfel încât titularul locului de consum să plătească o factură diminuată pentru consumul de curent electric.
 
Pentru aceste operațiuni, persoanele bănuite ar fi încasat sume de bani, reprezentând 10% din diferența sumei de bani, care ar fi trebuit plătită companiei de furnizare a energiei electrice și cea plătită efectiv de beneficiar.
 
Beneficiarii acestui serviciu ar fi fost, de regulă, persoane juridice cu un consum de curent electric ridicat, respectiv unități de cazare, service-uri auto și restaurante.
 
Pentru a avea acuratețe în activitatea infracțională, înainte de a modifica indexul contorului electric, persoanele bănuite s-ar fi informat cu privire la istoricul index-ului și detalii despre locul de consum, respectiv dacă cititorii au făcut fotografii cu index-ul contorului, existând suspiciunea că aceste informații ar fi fost primite de la angajați ai companiei de furnizare a energiei electrice, care ar fi accesat, prin depășirea limitelor autorizării, baza de date a companiei și ar fi furnizat telefonic datele solicitate.
 
Acțiunea a beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române, Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București, Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, Grupării de Jandarmi Mobile „Tomis” Constanța, precum și al companiei de furnizare a energiei electrice.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

Citește și
 
Exclusiv!
Mandatele de arestare emise în urma perchezițiilor din Mangalia, anulate

 
Zeci de percheziții la Mangalia
Mandatele de arestare emise în lipsă, anulate

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii