Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:27 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Procurorii acuză - furt din conductele CONPET Judecătorii au anunţat pedepsele definitive

ro

28 Mar, 2018 00:00 3123 Marime text
Judecătorii de la Curtea de Apel Constanţa s-au pronunţat definitiv în dosarul unui presupus furt de ţiţei, din conducta magistrală Midia, Depozit Nord Constanţa, aparţinând SC CONPET SA, conductă ce traversează Ferma nr. 3 Mamaia Sat.
 
Dimu Polifroni a fost condamnat definitiv la opt ani de închisoare. Instanţa a dedus din durata pedepsei aplicate perioada reţinerii, a arestării preventive din prezentul dosar, de la 21 iunie 2010 la 22 iulie 2010, respectiv perioada aplicată şi executată prin sentinţa penală nr. 602 din 8 august 2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul 7784/3/2013, definitivă prin decizia penală nr. 491/10 aprilie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, de la 28 ianuarie 2013 la zi.
 
Mai departe, instanţa a redus cuantumul pedepsei aplicate inculpatului Tudor Staicu prin sentinţa primei instanţe, de la opt ani de închisoare la şase ani de închisoare. Lui Marius Safir i-a fost redusă condamnarea de la opt ani de închisoare la şapte ani de închisoare. Şi lui Nicuşor Lupuşoru i-a fost redus cuantumul pedepsei aplicate prin sentinţa primei instanţe, de la şapte ani de închisoare la cinci ani de închisoare.
 
Instanţa a constatat că „prejudiciul total produs părţii civile SC CONPET SA Ploieşti este compus din: 357.755,88 de lei contravaloare ţiţei transportat către beneficiarii finali, 2.936,97 lei costul intervenţiei la avaria din 21 iunie 2010 în Ferma 3 Mamaia Sat, 1987,62 de lei costul vidanjării rezervoarelor din incinta SC Munca Ovidiu SA - contravaloarea cantităţii de 71.200 de litri de ţiţei“. Mai departe, judecătorii au dispus restituirea cantităţii de 71.200 de litri de ţiţei către partea civilă SC CONPET SA şi au înlăturat obligarea inculpaţilor de la plata sumei de 23.435 de lei către partea civilă SC CONPET SA, reprezentând contravaloarea cantităţii de 11.297 de litri de ţiţei.
 
„Obligă inculpaţii la plata, în solidar, către partea civilă SC CONPET SA, a sumei de 362.680,47 de lei, reprezentând prejudiciu rămas nerecuperat“, potrivit minutei judecătoreşti.
 
Decizia Curţii de Apel Constanţa este definitivă.
 
Conform procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, inculpaţii au fost acuzaţi că sunt „implicaţi în activităţi de sustragere ţiţei, din conducta magistrală Midia, Depozit Nord Constanţa, aparţinând SC CONPET SA, conductă ce traversează Ferma nr. 3 Mamaia Sat, locaţie unde se află punctul de lucru declarat al SC PDM Star Exim SRL Constanţa, societatea administrată de inculpatul Dimu Polifroni“.
 
„Pe o lungime de aproximativ 250 de metri, curtea fermei este străbătută de conducta magistrală de 24 de ţoli, în care se pompează ţiţei, parţial rafinat M3, şi care se găseşte în interior la 1,5 metri faţă de gardul împrejmuitor. Din cercetările ce s-au efectuat, a rezultat că din incinta Fermei nr. 3 se sustrage combustibil, care, ulterior, este transportat cu autocamionul marca MAN, proprietar fiind Safir Marius, la rezervoarele aflate în incinta fostei SC Munca Ovidiu SA“.
 
„Produsul petrolier sustras din incinta fermei şi depozitat în rezervoarele de la SC Munca Ovidiu SA era livrat către diferiţi cumpărători a căror intermediere era realizată de către inculpatul Lupuşoru Nicuşor, zis Nicu. Având în vedere că existau date din care rezulta că inculpaţii pregătesc efectuarea unei noi tranzacţii, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa a delegat ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor al IPJConstanţa, în vederea prinderii în flagrant a celor în cauză. În acest sens, în dimineaţa zilei de 21 iunie 2010, lucrătorii de poliţie din cadrul IPJ Constanţa - SIF i-au surprins în flagrant pe inculpaţii Polifroni Dimu, Staicu Tudor şi Safir Marius, în timp ce încărcau, dintr-un rezervor, o cisternă cu produs petrolier, în cadrul unui depozit care funcţionează fără documente legale, în incinta fostei fabrici Munca Ovidiu.
 
Cantitatea de produs petrolier identificată în cadrul depozitului în cauză şi despre care există date că provine din conducta magistrală a SC CONPET SA a fost aproximată la 75 - 80 de tone. Concomitent cu acţiunea de prindere în flagrant, în baza unei Autorizaţii de percheziţie, s-a descins şi la Ferma nr. 3 Mamaia Sat, situată pe DJ 226 Lumina - Năvodari, unde funcţionează un punct de lucru al SC PDM Starexim SRL, administrată de inculpatul Polifroni Dimu. Cu această ocazie, a fost descoperită o instalaţie artizanală de sustragere a produselor petroliere din conducta magistrală din apropierea fermei.
 
Inculpaţii transportau ulterior produsul petrolier sustras, la depozitul din incinta fostei Munca Ovidiu, unde îl depozitau în rezervoare şi îl distribuiau către diverşi beneficiari. Tot cu prilejul percheziţiei efectuate la Ferma nr. 3 Mamaia Sat, ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Serviciul de Investigare a Fraudelor au descoperit o cultură de plante ce prezentau suspiciuni a fi canabis, fapt pentru care au sesizat BCCO Constanţa“, conform magistraţilor.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii