Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:49 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Procesul pentru Vila Regală din Mamaia, departe de a se fi încheiat. Cine a atacat hotărârea ce anula vânzarea monumentului

ro

20 Aug, 2020 00:00 1825 Marime text
  • Hotărârea Tribunalului Constanța prin care a fost constatată nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare a Palatului a fost atacată pe data de 12 august 2020.
  • SC Mamaia SA a declarat apel împotriva hotărârii Tribunalului.
  • Dosarul a ajuns deja pe rolul Curții de Apel Constanța, unde urmează să se stabilească primul termen în apel.
Lovitură de teatru în procesul în care Ministerul Culturii a cerut anularea vânzării Vilei Regale din Mamaia și în care judecătorii constănțeni au admis solicitarea. Nemulțumită de hotărârea prin care a fost constatată nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare a Palatului Reginei Maria din stațiunea constănțeană, SC Mamaia SA a declarat apel împotriva acesteia. În această situație, procesul va continua, la Curtea de Apel Constanța, ceea ce înseamnaă alt timp ce se scurge în defavoarea monumentului istoric și al eventualei salvări a acestuia din degradarea continuă pe care o suferă.
Potrivit informațiilor publice puse la dispoziție de Portalul instanțelor de judecată, în legătură cu dosarul nr. 5533/118/2018, hotărârea Tribunalului Constanța, prin care a fost admisă acțiunea Ministerului Culturii și a fost anulat contractul de vânzare-cumpărare a Vilei Regale a fost atacată, la data de 12 august 2020, de căre SC Mamaia SA, care a declarat apel. În această situația, dosarul a fost trimis deja la Curtea de Apel Constanța unde a fost înregistrat la data de 14 august și unde se află, în prezent, în etapa procedurii prealabile primului termen de judecată.

Light Systems, de acord cu acțiunea ministerului. Mamaia SA, nemulțumită

Foarte interesant, deși acțiunea Ministerului Culturii urmărea anularea contractului prin care Palatul fusese vândut de către Mamaia SA către SC Light Systems SRL, firma nu a declarat, până în acest moment, apel împotriva hotărârii ce desființa contractul de vânzare.
De altfel, așa cum se arată în Hotărârea nr. 1411/2020 a Tribunalului Constanța, prin care judecătoarea Adriana Mihaela Vasile a admis acțiunea Ministerului Culturii, Light Systems, proprietarul actual al clădirii, a fost de acord să se admită această acțiune a ministerului.
„Pârâta Light Systems nu a formulat întâmpinare, dar s-a prezentat la judecata cauzei și și-a exprimat poziția procesuală în sensul că este de acord cu admiterea acțiunii formulate“, se menționează în Hotărârea nr. 1411/2020 a Tribunalului Constanța.
Totuși, așa cum am precizat anterior, există o parte care s-a arătat nemulțumită de deznondământul procesului, respectiv SC Mamaia SA, aceasta declarând apel împotriva hotărârii care anula vânzarea Vilei Regale.
În întreg acest context, procesul va continua la Curtea de Apel Constanța, iar între timp, Vila Regală din Mamaia rămâne în voia capriciilor meteo, până ce instanța va stabili în mod definitiv cui îi revine dreptul de proprietate asupra monumentului istoric.
Ca un ultim aspect, în aceeași hotărâre a Tribunalului Constanța menționată anterior se arată că „în același sens, instanța reține că singura persoană care ar putea invoca existența unei ingerințe în dreptul său de proprietate ca urmare a nulității contractului este pârâta Light Systems SRL, care, însă, a arătat că este de acord cu admiterea acțiunii“.

Citește și:

S-a motivat decizia anulării contractului de vânzare a Vilei Regale:
„Calitatea Castelului Regal din Mamaia de monument istoric era, fără dubiu, de notorietate“

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii