Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:29 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Procese pentru terenurile din cartierul Faleză Nord, din Constanța, într-un punct de cotitură! Se așteaptă, cu mult interes, decizia judecătorilor

ro

13 Feb, 2021 00:00 3218 Marime text
  • Compania cu acționariat italian Total Financial Consulting este parte în două procese civile legate de terenul din cartierul constănțean Faleză Nord care, în prezent, se află în proprietatea firmei.
  • Într-unul dintre procese, italienii au cerut „obligarea pârâților să lase reclamantului  în deplină proprietate și posesie terenurile intravilane învecinate situate în municipiul Constanța“.
  • În cel de-al doilea, ANAR-ABADL revendică un „imobil teren - faleza litoralului românesc, în suprafață de 2.645 mp“, deținut de compania respectivă.
  • În timp ce în primul caz judecătorii au anunțat că vor pronunța un verdict săptămâna viitoare, în cel de-al doilea proces, instanța a respins cererea afaceriștilor de a chema în garanție municipalitatea.
Procesele în care dezvoltatorii italieni de la Total Financial Consulting se luptă pentru proprietățile pe care le dețin în Faleză Nord par să fi ajuns la un punct de cotitură.
 
Într-unul dintre dosare, deschis de compania cu acționariat italian lui Georgică Giugiucanu, dar și companiei Habitat și Ambient SA, beneficiari de top ai retrocedărilor din Constanța, Judecătoria Constanța a amânat pronunțarea unei soluții pentru săptămâna viitoare.
 
În cel de-al doilea dosar, în care firma a fost dată în judecată de Apele Române, judecătorii Tribunalului Constanța au respins cererea de chemare în garanție a municipalității, formulată de avocații Total Financial Consulting și au decis continuarea procesului.
 
După cum arătam în edițiile anterioare, compania cu acționariat italian Total Financial Consulting este parte în două procese civile legate de terenul din cartierul constănțean Faleză Nord care, în prezent, se află în proprietatea firmei.
 

Litigiul cu Georgică Giurgiucanu

 
În ce privește procesul care se desfășoară la Judecătoria Constanța și în care magistrații au anunțat pronunțarea unui verdict săptămâna viitoare, dosarul are numărul 12232/212/2020 și are ca obiect o „revendicare imobiliară“.
 
Firma Total Financial Consulting este reclamant în cauză, iar pârâți sunt Habitat și Ambient SA, Georgică Giurgiucanu, Municipiul Constanța prin Primar, Consiliul Local al Municipiului Constanța, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și, respectiv, Oficiul Județean de Cadastru și Publicitate Imobiliară Constanța.
 
Legat de acest litigiu, reprezentanții Primăriei Constanța au precizat, pentru ZIUA de Constanța, la momentul înregistrării cazului la instanță, că prin acțiunea înregistrată sub numărul amintit anterior, se solicită „obligarea pârâților să lase reclamantului  în deplină proprietate și posesie terenurile intravilane învecinate situate în municipiul Constanța“.
 
La termenul desfășurat în urmă cu doar câteva zile la Judecătoria Constanța, magistrații au anunțat că vor amâna pronunțarea unei soluții în cauză pentru data de 18 februarie 2021.
 

Italienii, dați în judecată de Apele Române

 
În paralel cu acest proces, așa cum am precizat anterior, la Tribunalul Constanța se defășoară un alt litigiu, în cadrul căruia Apele Române, prin Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, au revendicat un teren deținut de Total Financial Consulting în zona Faleză Nord.
 
Legat de acest litigiu, Bogdan Bola, directorul ABADL, explica într-o postare pe Facebook, pe data de 25 iunie 2020, că „terenul face parte din celebrul dosar al retrocedărilor, însă până acum nimeni nu încercase revendicarea acestuia“.
 
Dosarul civil are numărul 4192/303/2020 și fusese înregistrat inițial la Judecătoria Sectorului 6.
 
Pe scurt, reprezentanții ANAR prin ABADL au solicitat instanței de judecată, potrivit Jurindex, „restituirea imobilului teren - faleza litoralului românesc, în suprafață de 2.645 mp liber de construcții situat în localitatea Constanța, (...), județul  Constanța, lot 1/1 și lot 2/1 în patrimoniul public al Statului Român și în administrarea ANAR – ABADL“.
 
În această cauză, ANAR-ABADL are rolul de reclamant, în timp ce Total Financial Consulting este pârâtul, iar Statul Român prin Ministerul Finanțelor este intervenient.
 
Totodată, Statul Român, Consiliul Local al Municipiului Constanța, Municipiul Constanța prin Primar, dar și Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Constanța au fost chemați în garanție.
 

„Restituirea sumei de 203.015 lei“

 
În acest proces, avocații Total Financial Consulting au depus o întâmpinare la dosarul cauzei, însoțită de o cerere de chemare în garanție, „împotriva pârâților -Municipiul Constanța Prin Primar, Consiliul Local al Municipiului Constanța, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Constanța“.
 
Cu privire la acest aspect, reprezentanții firmei au solicitat „ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea chemaților în garanție la restituirea sumei de 203.015 lei, reprezentând valoarea estimativă a terenului pârâtei care ar fi situat în domeniul public - faleza, în suprafață estimată de 120 mp, conform acțiunii în revendicare a reclamantei, ce urmează a fi dovedită după efectuarea expertizei în specialitatea geomorfologia zonei costiere; valoarea obiectului cererii de chemare în garanție urmează să fie actualizată în funcție de rezultatul expertizelor dispuse la dosar“.
 
În cursul acestei săptămâni, judecătorii Tribunalului Constanța au respins, însă, cererea de chemare în garanție formulată de Total Financial Consulting, considerând că este inadmisibilă.
 
De asemenea, instanța a admis în principiu cererea de chemare în judecată a Statului Român prin Ministerul Finanțelor formulată de ANAR-ABADL și a respins cererea de intervenție voluntară principală formulată de Statul Român prin Ministerul Finanțelor ca inadmisibilă.
 

Procesul continuă pe 1 martie

 
Nu în ultimul rând, instanța a respins și cererea Municipiului Constanța prin Primar și a Consiliului Local al Municipiului Constanța privind obligarea Total Financial Consulting la plata cheltuielilor de judecată.
 
Judecătorii au mai stabilit, totodată, un nou termen, pentru data de 1 martie 2021, de la ora 11.00, pentru continuarea judecării cauzei.
 
Mai facem precizarea că, în acest proces, avocații Total Financial Consulting au mai susținut că Apele Române ar fi formulat cererea de chemare în judecată „numai pe baza unor presupuneri, fără prezentarea unor hărți/planuri cadastrale din care să reiasă limitele de proprietate“.
 
În acest sens, reprezentanții firmei au solicitat „respingerea cererii reclamantului ca netemeinică și nefondată, precum și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată“.
 
În întreg acest context, soarta terenului din Faleză Nord stă acum în mâinile judecătorilor constănțeni.
 

Acționari și cifre

 
În ce privește compania Total Financial Consulting, amintim că, potrivit Registrului Comerțului, aceasta are un capital social subscris de 2.000 de lei, iar asociați sunt italienii Andrea Piccin, cu 20%, și Maurizio Piccin, ce deține 80%, acesta fiind și administratorul cu puteri depline.
 Activitatea principală a Total Financial Consulting este reprezentată de „cumpărarea și vânzarea de bunuri imobiliare proprii“.
 
În anul 2017, societatea a avut o pierdere netă de 29.921 de lei, zero salariați și zero cifra de afaceri.
 
În 2018, firma a înregistrat un profit de 668.995 de lei, cu doi salariați și o cifră de afaceri netă de 12.861 de lei.
 
În 2019, pierderea netă a fost de 281.725 de lei, numărul salariaților a fost în continuare doi, iar cifra de afaceri a fost 0.
 
Numele lui Maurizio Piccin se leagă și de societatea Alcor Merchant SRL, care face demersuri pentru supraetajarea unui bloc de locuințe colective, de la S+P+10E la S+P+13E, pe strada Unirii nr. 108A.
 
Citește și:

„Războiul“ pentru Faleză Nord:
Dezvoltator italian, dat în judecată de Apele Române pentru terenul deținut pe o faleză din Constanța

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii