Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:42 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prin procedura urgentă La Constanța, se judecă anularea Certificatului Verde!

ro

02 Dec, 2021 00:00 2709 Marime text
  • Cazul de la instanță are indicativul 808/33/2021, fiind inițial înregistrat la Curtea de Apel Cluj și declinat apoi la Constanța.
  • Obiectul dosarului este reprezentat de o cerere de „ordonanță președințială“.
  • Dosarul se află în atenția completului C9 Fond al Secției a II-a Civile, de contencios administrativ și fiscal a instanței, prezidat de magistratul Ecaterina Grigore, și are termen la data de 16 decembrie 2021.
 
O nouă solicitare privind anularea Certificatului Verde, dar și a celorlalte măsuri retristrictive anti-Covid ce le vizează, cu precădere, pe persoanele nevaccinate, se află în atenția judecătorilor de la Curtea de Apel Constanța, de data aceasta fiind vorba despre o procedură în regim de urgență.
 
Este vorba despre o solicitare de emitere a unei ordonanțe președințiale prin care să se constate „nulitatea absolută“ a hotărârilor de guvern prin care a fost prelungită starea de alertă în România, pe fondul epidemiei de Coronavirus, precum și prin care au fost instituite o serie de măsuri anti-Covid restrictive mai ales pentru persoanele nevaccinate.
 
Cazul de la instanță are indicativul 808/33/2021, fiind inițial înregistrat la Curtea de Apel Cluj și declinat apoi la Constanța.
 
Părți în cauză sunt Gabriela Ștefania Nuț, Maria Nuț și Asociația Daria Constanța, în calitate de reclamanți și, respectiv, Guvernul României, Ministerul Afacerilor Interne – Direcția Generală Juridică, Raed Arafat – Secretar de Stat în Ministerul Afacerilor Interne, Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Comitetul Național pentru Situații de Urgență, dar și Departamentul pentru Situații de Urgență, în calitate de pârâțâi.
 
Obiectul dosarului este reprezentat de o cerere de „ordonanță președințială“.
 
Anularea hotărârilor de guvern, prin ordonanță președințială
 
La data de 11 noiembrie 2021, Curtea de Apel Cluj a decis să trimită dosarul la Constanța, după ce a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de MAI.
 
În Hotărârea nr. 284/2021 a Curții de Apel Cluj, document citat pe Jurindex, se arată că „s-a solicitat instanței să constate nulitatea absolută a Hotărârii de Guvern nr. 1130/2021 pentru modificarea anexelor 2 și 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1090/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de I0 octombrie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, a Hotărârii de Guvern nr. 1090/ 2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 10 octombrie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum și a H.G. nr. 1161/25.10.2021 pentru modificarea și completarea anexelor nr. 2 și 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1.090/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 10 octombrie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19“.
 
În replică, reprezentanții instituțiilor anti-Covid au invocat o serie de excepție, inclusiv pe cea a necompetenței teritoriale a instanței.
 
În acest context, judecătorii din Cluj au decis să-și decline competența, după ce au constatat că reclamanții sunt din Constanța, către Curtea de Apel Constanța.
 
Cazul a fost astfel înregistrat pe rolul Curții de Apel Constanța, având termen de judecată stabilit la data de 16 decembrie 2021, de la ora 11.00.
 
Dosarul se află în atenția completului C9 Fond al Secției a II-a Civile, de contencios administrativ și fiscal a instanței, prezidat de magistratul Ecaterina Grigore.
 
Oricare va fi hotărârea pe care o va pronunța Curtea de Apel Constanța, aceasta va fi putea fi atacată în recurs, la Înalta Curte de Casație și Justiție.
 
Surse documentare: Portalul Instanțelor de Judecată, www.rolii.ro
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
S-a cerut anularea Certificatului verde, la Constanța. Ce s-a întâmplat în proces
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii