Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:22 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski“, la judecată cu Asociaţia „Eurocult“. Dosarul, amânat

ro

16 Nov, 2018 00:00 1250 Marime text
Magistraţii din cadrul Judecătoriei Constanţa au acordat un nou termen în dosarul în care Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” Constanţa a dat în judecată Asociaţia „Eurocult“. Dosarul cu număr unic 28790/212/2018 este înregistrat pe rolul Judecătoriei Constanţa, Secţia Civilă, la data de 24 octombrie 2018, şi are ca obiect ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1014 CPC ş.u.
 
Noul termen a fost stabilit pentru data de 21 ianuarie 2019, la ora 8.30.
 
„Am avut mai multe concerte în cadrul serilor acelea. Două au fost plătite, iar al treilea nu a mai fost plătit. Se ridică la nivelul de 20.000-25.000 de lei. Noi am prestat spectacolul, a fost în aer liber, în cadrul Festivalului Verii 2017. Sunt mulţi artişti privaţi şi instituţii care sunt în aşteptare. Justificarea nu o înţeleg. Este un risc pe care ţi-l asumi când este vorba de terţi. Relaţiile ar trebui să fie directe cu Primăria şi atunci ar fi mult mai simplu. Noi am mai avut relaţii cu Primăria, prin anii 2007, când am primit întotdeauna sumele pe care ni le-au acceptat, nu a fost niciodată nicio problemă. Am fost în legătură directă cu Primăria. Prin terţi există întotdeauna riscul de a da vina unii pe ceilalţi. Asociaţia dă vina pe Primărie, Primăria spune că nu are nicio legătură. Nu îşi ia niciun angajament faţă de terţi, cum este şi normal”, a declarat Daniela Vlădescu, directorul TNOB.
 
Potrivit reprezentantului Asociaţiei „Eurocult“, Valentin Ispas, pe rolul instanţei se află dosarul prin care a cerut ultima tranşă de bani de la municipalitate, iar imediat ce se vor încheia demersurile juridice, banii către TNOB vor fi livraţi. „Mai avem să le plătim o tranşă celor de la Teatrul Oleg Danovski. Noi am dat în judecată Primăria pentru a elibera ultima tranşă, în totalitate”, a punctat Valentin Ispas.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii