Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:17 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primar din Tulcea acuzat de luare de mită! Anunțul judecătorilor din Constanța

ro

14 Jan, 2022 08:59 1821 Marime text

 
Final de proces în dosarul în care Ilie Munteanu, fostul primar al comunei tulcene Crişan, este acuzat de luare de mită!
 
Cel în cauză a fost condamnat în primă instanță, de Tribunalul Tulcea, la trei ani și nouă luni de închisoare.
 
În prezent, dosarul se află la Curtea de Apel Constanța/
 
Pronunțarea a fost stabilită pentru data de 20 ianuarie 2022.
 
Oricare va fi decizia Curții de Apel Constanța, aceasta va fi definitivă.
 
Fostul edil a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, prin rechizitoriul nr.455/P/2020.
 
S-a reținut prin actul de sesizare că, la începutul lunii martie 2020, inculpatul, în calitate de primar al comunei Crișan, jud. Tulcea, ar fi blocat plățile lucrărilor suplimentare aferente derulării contractului de execuție lucrări nr. 86/R5 din data de 13.08.2019, lăsând să se înțeleagă că pretinde de la numitul (...) o sumă de bani din plata efectuată, și că ar fi acceptat la datele de 16.03.2020 și 01.04.2020 primirea unei sume de bani necuvenite și a primit la data de 03.04.2020 suma de 10.000 (zece mii) lei ca recompensă pentru acordarea contractului de reabilitare a unei școli și urmare decontului lucrărilor suplimentare aferente derulării contractului de execuție lucrări nr. 86/R5 din data de 13.08.2019.
 
Prezent în fața instanței, inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei, susținând că era convins că plicul pe care i l-a înmânat denunțătorul conține înscrisuri pentru contractarea unei alte lucrări.
 
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, luarea măsurilor preventive sau trimiterea în judecată reprezintă etape şi măsuri în cadrul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot în nici o situaţie să înfrângă prezumţia constituţională de nevinovăţie de care se bucură oricare justiţiabil.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii