Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:14 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pretenţii de 20.000 de euro Deţinut nemulţumit de condiţiile din spitalul penitenciar. „Camerele sunt nevăruite (...), condiţiile sunt inumane“

ro

10 Mar, 2020 00:00 3478 Marime text

În contextul în care mediul virtual este plin de imagini, desprinse parcă din filmele horror, care ilustrează însă realitatea sistemului medical şi a condiţiilor deprimante existente în unităţile spitaliceşti din diferite zone ale ţării, un deţinut constănţean a cerut despăgubiri de 20.000 de euro, pe motiv că încăperile din spitalul penitenciar în care era cazat are camerele nevăruite. „Condiţiile sunt inumane“, le-a transmis deţinutul judecătorilor, cărora le-a cerut să îi admită cererea privind despăgubirile.
 
Zilnic, pe platformele de socializare virtuală sunt postate imagini, însoţite de descrieri ample ale condiţiilor precare existente în diferite unităţi spitaliceşti din România. Inclusiv spitalele constănţene au fost arătate cu degetul în postările online, de către pacienţi nemulţumiţi de condiţiile de cazare, de personalul insuficient ori de condiţiile de igienă. Judecătorii constănţeni, însă, au fost chemaţi să soluţioneze cererea unei persoane private de libertate, pe care instanţele vasluiene o condamnaseră, încă din anul 2011, la 20 de ani de închisoare, pentru omor calificat şi alte infracţiuni.
 
La începutul anului 2019, deţinutul a dat în judecată Spitalul Penitenciar Poarta Albă. Dosarul a fost înregistrat iniţial pe rolul Tribunalului Constanţa, sub numărul 309/118/2019, obiectul cauzei fiind reprezentat de „pretenţii“.
 

Nu avea frigider

 
În cererea de chemare în judecată formulată de deţinut şi menţionată în hotărârea judecătorilor, citată pe Portalul Jurisprudenţei Naţionale, se arată că acesta a solicitat despăgubiri în valoare de 20.000 de euro. „În motivarea acţiunii se arată că în Spitalul Penitenciar Poarta Albă nu i se acordă condiţiile necesare, minim de cazare, camerele sunt nevăruite, uşa de la cabuză este legată cu aţă, dulapurile şi paturile sunt rupte. Condiţiile sunt inumane“.
 
Cu ocazia audierii sale cu privire la acţiune, cetăţeanul a declarat că îşi menţine plângerea şi a mai adăugat că, pe perioada în care a fost internat în spitalul penitenciar de la Constanţa a fost cazat în şapte camere diferite, „în care era mizerie la duş, toaleta murdară, nu avea frigider şi nu avea cei 4 mp asiguraţi“.
 
În replică, reprezentanţii Penitenciarului Spital Poarta Albă au cerut respingerea plângerii formulate de deţinut. Aceştia au arătat că, la momentul respectiv, cetăţeanul care a formulat acţiunea se afla în Penitenciarul Gherla, fiind internat la spitalul penitenciar constănţean în perioada anilor 2016 - 2018.
 
„Pretenţiile reclamatului în ceea ce priveşte suma de 20.000 euro, pretinsă ca despăgubiri pentru condiţiile în care a fost cazat, reclamantul este cel care trebuie să-şi dovedească, în procesul civil, pretenţiile (şi cuantificarea acestora) or, sub aspectele invocate în motivarea cererii de chemare în judecată, aceste pretenţii nu se susţin“, se arată în întâmpinarea formulată de Spitalul Penitenciar Poarta Albă.
 

Acţiune pentru defăimarea sistemului penitenciar

 
„Modalitatea în care a procedat este de fapt o atitudine îndreptată către defăimarea sistemului penitenciar în încercarea de a obţine despăgubiri. Dispoziţiile legii interne şi ale Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu dau dreptul în mod automat la despăgubiri pentru prejudiciul material şi moral şi nici la un anumit cuantum al reparaţiei, în lipsa dovezilor că persoana a suferit un prejudiciu cauzat de încălcarea dreptului garantat de Convenţie“, au mai susţinut reprezentanţii Spitalului Penitenciar, în întâmpinarea menţionată în hotărârea judecătorilor, citată pe www.rolii.ro.
 
Legat de condiţiile din unitate, reprezentanţii acesteia au mai arătat că „apa caldă este distribuită de două ori pe săptămână, câte 30 de minute, în zilele de miercuri şi sâmbătă. Pentru îmbunătăţirea activităţii privind asigurarea condiţiilor igienico-sanitare corespunzătoare în Penitenciarul Spital Poarta Albă au fost amenajate boxe de curăţenie special destinate depozitării produselor şi ustensilelor utilizate pentru efectuarea curăţeniei pentru pregătirea activităţii propriu-zise în conformitate cu Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 261/2007. Materialele de curăţenie sunt distribuite zilnic, în funcţie de necesităţi“.
 
S-a mai arătat că „la nivelul unităţii există încheiat un contract de dezinsecţie şi deratizare cu o firmă autorizată pentru dezinsecţie interioară, care se face trimestrial; dezinsecţie exterioară, care se face lunar în perioada aprilie septembrie, precum şi pentru deratizare, care se realizează o dată la 2 luni“.
 
Una peste alta, judecătorii Tribunalului au decis că, de fapt, magistraţii Judecătoriei Medgidia sunt competenţi în a soluţiona cauza, iar această instanţă a anulat acţiunea deţinutului, pentru că nu fusese achitată taxa de timbru.
 
Citeşte şi:
 
Un agent de la Penitenciarul Tulcea, condamnat pentru luare de mită. Devenise valetul deţinuţilor
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii