Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:04 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Preoții nu îi pot goni pe credincioși!“ Arhiepiscopia Tomisului încearcă și la Curtea de Apel Constanța!

ro

08 May, 2021 00:00 2176 Marime text
  • Încă din acțiunea adresată Tribunalului Constanța, reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului, al cărei înalt ierarh este ÎPS Teodosie, arătau că „Biserica nu poate fi anexă a statului și, cu atât mai puțin, anexă a poliției“.
  • De asemenea, aceștia mai arătau și că „Dacă statul dorește să interzică prezența mirenilor la serviciul religios nu are decât să pună pază la ușile bisericilor. Preoții nu îi pot goni, însă, pe credincioșii care trec pragul bisericii“.
  • Este vorba despre dosarul 7389/118/2020, în care Arhiepiscopia Tomisului a solicitat ridicarea măsurilor anti-Covid care le afectează drepturile credincioșilor.
  • Cazul a ajuns pe 6 mai 2021 la Curtea de Apel Constanța, unde se va stabili primul termen în recurs.
După ce Tribunalul Constanța a respins acțiunea Arhiepiscopiei Tomisului, în care se plângea de măsurile anti-Covid care afectează drepturile credincioșilor, instituția s-a adresat și Curții de Apel Constanța, căutând înțelegerea de care are nevoie pentru ridicarea restricțiilor.
 
Sugestiv în acest sens este faptul că, încă din acțiunea adresată Tribunalului Constanța, reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului, al cărei înalt ierarh este ÎPS Teodosie, arătau că „Biserica nu poate fi anexă a statului și, cu atât mai puțin, anexă a poliției“.
 
De asemenea, aceștia mai arătau și că „Dacă statul dorește să interzică prezența mirenilor la serviciul religios nu are decât să pună pază la ușile bisericilor. Preoții nu îi pot goni, însă, pe credincioșii care trec pragul bisericii“.
 

Proces cu autoritățile anti-Covid

 
Pe rolul Curții de Apel Constanța a fost înregistrat pe data de 6 mai 2021 recursul în dosarul cu numărul 7389/118/2020, cauză în care Arhiepiscopia Tomisului se judecă de luni bune cu autoritățile anti-Covid județene, pentru schimbarea restricțiilor ce afectează drepturile credincioșilor.
 
Inițial, Tribunalul Constanța, în completul prezidat de magistratul Maria Timoașcă, a decis respingerea acțiunii promovate de Arhiepiscopia Tomisului și de ceilalți reclamanți din cauză.
 
Împotriva acestei hotărâri a instanței, ce poartă numărul 633/2021, atât reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului, cât și ceilalți reclamanți, printre care și senatorul Diana Șoșoacă, au declarat recurs.
 
În aceste condiții, cazul a fost înregistrat pe rolul Secției a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Constanța, însă nu a fost stabilit încă primul termen în apel.
 
În Hotărârea nr. 633/2021, citată pe Jurindex, se arată că Arhiepiscopia Tomisului a pledat pentru ridicarea restricțiilor pentru credincioși.
 
„Biserica nu poate fi anexă a statului și cu atât mai puțin anexă a poliției. Dacă statul dorește să interzică prezența mirenilor la serviciul religios nu are decât să pună pază la ușile bisericilor. Preoții nu îi pot goni, însă, pe credincioșii care trec pragul bisericii. Ei nu pot nici măcar cere credincioșilor să respecte asemenea interdicții ale statului. Ierarhii Bisericii pot să faciliteze practicarea cultului în afara bisericii-clădire celor care din cauza restricțiilor impuse de stat nu se bucură de plenitudinea libertății de conștiință, dar nu pot suplini sau complini poliția, statul în general, în impunerea acelor limitări“, se arată în documentul citat pe www.rolii.ro.
 
În cererea de chemare în judecată, Arhiepiscopia Tomisului împreună cu ceilalți reclamanți au solicitat anularea parțială a Hotărârii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Constanța nr. 72/10.11.2020.
 
Anularea s-a solicitat pentru „articolul 1 și respectiv Anexa 1 punctele 2 teza I, 6 - 6.1, 6.2 raportat la punctul 5, pct. 13 cu privire la încălcarea libertății conștiinței și credințelor religioase, drept fundamental“.
 
Pe parcursul motivării cererii, reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului au susținut, printre altele, că „statul poate cere bisericii să respecte numai reguli care nu contravin canoanelor acesteia, după cum biserica este ținută să respecte numai hotărârile statului și instituțiilor care nu aduc atingere normelor sale canonice“, potrivit www.rolii.ro.
 

Credincioșii, „obligați  să își transfere «biserica» în edificii lipsite de har“

 
„Biserica va duce la îndeplinire politicile statului care nu contravin canoanelor și convingerilor sale, cu mijloacele specifice (ex. rugăciune, procesiuni, slujbe religioase), iar nu prin metode specifice puterii seculare (interzicerea accesului credincioșilor în lăcașurile de cult) ea neputându-se substitui în niciun fel autorității publice“, au spus reprezentanții Arhiepiscopiei.
 
De asemenea, conform sursei citate, aceștia au argumentat că „preoții nu le pot cere credincioșilor să nu vină la biserică, ci cel mult, pot acorda iertare celor care nu vin întrucât doresc să respecte regulile administrative privind combaterea pandemiei“.
 
„Biserica sprijină statul numai în măsura în care își îndeplinește misiunea ei (care este spirituală). Constituția interzice limitarea acestei libertăți apelând la formula întăritoare «sub nici o formă». Pe de altă parte, consolidând interdicția respectivă, se adaugă că nici actul de a constrânge pe cineva să adere la o religie contrară convingerilor sale nu este îngăduit. Or, chiar asta se întâmplă atunci când credincioșii ortodocși, pentru care liturghia în comuniune si euharistia în timpul liturghiei nu sunt ritualuri și practici simbolice, ci parte intrinsecă a exercițiului credinței lor, sunt obligați să își transfere «biserica» în edificii lipsite de har și să își practice credința în singurătate si fără a avea acces la împărtășania cu trupul și sângele Domnului, conform practicilor neoprotestante“, se mai arată în Hotărârea nr. 633/2021.
 
 
Potrivit Hotărârii 633/2021 a Tribunalului, judecătorii au stabilit însă că „pârâtul (nr., Comitetul Județean pentru Situații de Urgență) nu a făcut exces de putere, în sensul articolului 2, alineatul (1) litera n) din Legea nr. 554/2001 a contenciosului administrativ“.
 
De asemenea, instanța a arătat faptul că „Hotărârea Comitetului pentru Situații de Urgență Constanța nr. 72 din 10.11.2020 se întemeiază pe un act normativ cu forța juridică inferioară legii, fiind dat în executarea acestuia, iar instanța nu poate cerceta nelegalitatea și lipsi de efecte Hotărârea Guvernului nr. 856/2020, în raport de principiul disponibilității, limitele învestirii și competența instanței“.
 
În întreg acest context, rămâne de văzut ce răspuns va primi Arhiepiscopia Tomisului de la Curtea de Apel Constanța, hotărârea celei din urmă nemaiputând fi atacată.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Surse documentare: Portalul Instanțelor de Judecată, Portalul Jurisprudenței Naționale, Instituția Prefectului – Județul Constanța.
 
Citește și:

Decizie de ultimă oră a Tribunalului Constanța:
Arhiepiscopia Tomisului a pierdut procesul pentru credință!


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii