Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:47 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Poliţist din Topraisar, târât zeci de metri cu maşina! Martori mincinoşi într-un dosar de ultraj, trimişi la închisoare (document)

ro

01 Feb, 2020 00:00 3667 Marime text

Magistraţii din cadrul Judecătoriei Constanţa au dispus condamnarea în primă instanţă a doi bărbaţi, ambii fiind găsiţi vinovaţi de comiterea infracţiunii de mărturie mincinoasă în formă continuată.
 
Prin rechizitoriul 8853/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, procurorii arată că, fiind audiaţi în calitate de martori în dosarul penal nr. 478/P/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa (ultraj), cei doi inculpaţi (Mihai T. şi Nicuşor C.) au făcut afirmaţii mincinoase. Mai precis, cei doi ar fi afirmat că, în luna martie 2013, persoana vătămată, lucrător de poliţie la Topraisar, a căzut în timp ce alerga după maşina unui alt individ, în condiţiile în care, în realitate, şoferul maşinii l-a târât pe poliţist pe o distanţă de aproximativ 20 de metri, după ce acestuia din urmă i se prinsese haina la portiera autoturismului, ocazie cu care i-au fost provocate leziuni şi i-a fost pusă viaţa în pericol.
 
În motivarea deciziei, Judecătoria Constanţa a avut în vedere faptul că declaraţiile mincinoase au fost formulate în legătură cu aspectele esenţiale referitoare la infracţiunea de tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav, respectiv ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, aspecte care conferă faptelor un pericol social extrem de ridicat. De asemenea, magistraţii au menţionat în motivare că cercetările au fost îngreunate din cauza depoziţiilor celor doi martori, fiind necesară alocarea unor resurse suplimentare pentru efectuarea unui experiment judiciar şi combaterea versiunii acestora.
 
Decizia Judecătoriei Constanţa (1503/2019) a fost contestată la Curtea de Apel Constanţa.
 
În secţiunea Documente poate fi citită integral decizia judecătorilor.
 
Citeşte şi
 
Tulcea. Poliţist lovit cu o rangă în cap de un recidivist. Dosarul a ajuns ieri la Constanţa

„Reacţia organelor de poliţie şi jandarmerie a fost disproporţionată şi incoerentă“ Vasile Grigorenco, trimis în judecată pentru ultraj, a fost achitat
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii