Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:51 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Pleacă, fă!“ Covor de semințe într-un parc din Constanța. S-a lăsat cu un proces. Se cer daune de 180 de mii de lei

ro

07 Apr, 2018 21:32 6108 Marime text
Judecătoria Constanța a soluționat, în primă instanță, un dosar în care o femeie din Constanța a solicitat obligarea unei alte femei să-i achite suma de 180.000 de lei cu titlu de despăgubiri - daune morale.
 
În fapt, reclamanta a arătat că în luna iunie 2017 i-a fost distrusă imaginea pe rețeaua de socializare Facebook, unde au fost distribuite fotografii cu aceasta și copiii săi de către pârâtă. Reclamantă a mai arătat că a fost victima unei agresiuni verbale, dar și fizice, produse din culpa pârâtei, care a abordat-o în parcul pentru copii, pentru a o jigni că ar fi stat pe o bancă lângă care se aflau coji de semințe, pe care ar fi presupus pârâta că le-ar fi produs reclamanta, ceea ce a determinat-o pe pârâtă să i se adreseze pe un ton agresiv și să o fotografieze fără consimțământul acesteia. Mai mult, reclamanta a arătat că pârâta a publicat fotografia respectivă pe Facebook, solicitând persoanelor de pe rețeaua de socializare să distribuie imaginea, instigând oamenii să o denigreze.
 
Potrivit susținerilor reclamantei, în urma postărilor efectuate de pârâtă, au existat peste 8.000 de comentarii publice, pe care aceasta le-a făcut publice prin postarea de pe pagina sa, denigrând-o, jignind-o și instigând persoanele de pe această rețea împotriva sa.
 
„A mai arătat reclamanta că s-au postat tot felul de aprecieri despre aceasta, soțul și copiii săi, alte persoane au apreciat că este de etnie rromă, ceea ce nu este adevărat și, chiar dacă ar fi fost adevărat, ar fi constituit o discriminare. Nu în ultimul rând, reclamanta arată că prin acțiunea intenționată a pârâtei de promovare a imaginii sale în mod negativ, i-a fost afectată iremediabil imaginea, a afectat-o psihic, producându-i un stres foarte mare“, se mai arată în documentele oficiale.
 
De partea cealaltă, pârâta arată că în ziua respectivă s-a deplasat împreună cu fiica sa și tatăl său în parcul aflat în imediata vecinătate a blocului în care locuiesc părinții săi, la un loc de joacă pentru copii. Fiica pârâtei s-a apropiat de o bancă pentru a afla ce reprezintă multitudinea de fragmente aflate pe jos și, în acel moment, pârâta ar fi observat că reclamanta, așezată pe o bancă, spărgea semințe și arunca cojile pe jos, i-a atras atenția că o astfel de atitudine nu este una civilizată, mai ales că se aflau într-un spațiu pentru copii, solicitându-i să strângă cojile de semințe astfel aruncate, însă reclamanta a început să îi adreseze cuvinte jignitoare într-un limbaj suburban, a adoptat un comportament violent fizic, năpustindu-se asupra pârâtei și încercând să o lovească, fiind necesară intervenția tatălui pârâtei pentru a încerca îndepărtarea reclamantei. Potrivit susținerilor pârâtei, la tot acest incident a fost de față fiica ei, care fost marcată de eveniment și a început să plângă.
 
În aprecierea pârâtei, fapta acesteia de a posta pe rețeaua de socializare Facebook o fotografie care o înfățișa pe reclamantă așezată pe o bancă, la un loc de joacă pentru copii, lângă o pungă de semințe și un covor de coji de semințe la picioare, însoțită de un comentariu privitor la incidentul descris anterior, nu poate reprezenta o faptă ilicită.
 
În deliberări, Judecătoria Constanța a reținut, printre altele, că reclamanta nu este o persoană publică, astfel că, asemenea celorlalți cetățeni obișnuiți, nu poate atrage atenția și comentariile diferitelor persoane.
 
„Vizualizând setul de înscrisuri pe care reclamanta l-a depus la dosar în probațiune, referitoare la postarea pârâtei pe rețeaua de socializare Facebook în data de (...), prin care aceasta a consemnat: acum jumătate de oră am fost bătută de specimenul acesta de om (care se pare că este și mamă) la locul de joacă… am avut îndrăzneala să o rog frumos să își strângă semințele pe care le-a aruncat pe jos deoarece cel mic voia să le mănânce... răspunsul: pleacă, fă, în… mea… am luat telefonul și am pozat-o, instanța constată că pârâta a făcut unele afirmații privitoare la un eveniment real în care a fost implicată și a relatat o întâmplare cu privire la care s-a dovedit în prezenta cauză că reflectă realitatea. Or, analizând afirmațiile făcute de pârâtă, instanța apreciază ca acestea nu au caracter ilicit și nu sunt de natură a aduce prejudicii onoarei și demnității reclamantei, nefiind făcută dovada intenției directe a pârâtei de a aduce atingere onoarei, reputației și prestigiului reclamantei, aceste afirmații fiind făcute cu totul izolat, neavând, de altfel, nici caracter repetitiv. Afirmațiile se încadrează în limitele libertății de exprimare prevăzute de art. 10 din CEDO, iar sancționarea acestora prin plata unor daune morale ar constitui o ingerință în exercitarea acestui drept, nefiind o măsură proporțională cu scopul legitim urmărit“, potrivit motivării.
 
În contextul celor mai sus precizate, Judecătoria Constanța a respins cererea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată. Decizia nu este definitivă, aceasta putând fi atacată la Tribunalul Constanța.  
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii