Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:14 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Percheziții în Neamț. Șase persoane, audiate într-un dosar de camătă, șantaj și alte infracțiuni

ro

23 Nov, 2020 16:40 1382 Marime text
  • Percheziții în Neamț.
  • Suspecții, cercetați pentru infracțiuni de camătă, șantaj, amenințare, hărțuire, inducerea în eroare a organelor judiciare, influențarea declarațiilor și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

La data de 23.11.2020, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Neamț împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul SCCO Neamț au efectuat un număr de 9 percheziții domiciliare, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în săvârșirea infracțiunilor de camătă, șantaj, amenințare, hărțuire, inducerea în eroare a organelor judiciare, influențarea declarațiilor și nerespectarea regimului armelor si munițiilor.

În cauză s-a reținut faptul că, în perioada 2017 – 2020, pe raza județului Neamț, s-a constituit și a activat un grup infracțional organizat, bazat pe relații familiale și prietenii apropiate, al cărui scop a fost obținerea unor foloase injuste de la reprezentanții unor firme care administrau săli de jocuri de noroc, prin exercitarea de amenințări cu acte de violență atât asupra angajaților care își desfășurau activitatea în sălile respective, cât si asupra unor clienți, acțiuni care au determinat reprezentanții acestor săli să le achite acestora o „taxă de protecție”.

Totodată, gruparea s-a specializat și în oferirea de bunuri și diferite sume de bani, cu titlu de împrumut, mai multor persoane de pe raza municipiului Roman, datornicii urmând a returna sumele de bani cu dobândă, într-un interval de timp stabilit de membrii grupării.

În cazul nerecuperării de către membrii grupării a sumelor de bani împrumutate, în timpul stabilit de către aceștia, dobânzile creșteau zilnic, iar datornicii erau amenințați și constrânși psihic și fizic în vederea efectuării plăților.

În urma perchezițiilor au fost ridicate 4 autoturisme, sumele de 6.700 de lei, 725 de euro și 12 telefoane mobile.

La sediul DIICOT – Biroul Teritorial Neamț au fost conduse, în vederea audierii, un număr de 6 persoane.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul BCCO Bacău, al polițiștilor din cadrul IPJ Neamț și al jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi “Alexandru cel Bun” Bacău și IJJ Neamț.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii