Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
22:16 05 04 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Parcul Arheologic ajunge în instanță după vizita Curții de Conturi la Primăria Constanța. Mobitom și Pomacost, date în judecată

ro

20 Feb, 2020 00:00 2681 Marime text

Raportul Curții de Conturi a constatat nereguli în ceea ce privește proiectul Parcului Arheologic, un proiect pe fonduri europene, fonduri pe care administrația locală le-a pierdut și a continuat din bani publici. Acesta este motivul pentru care Primăria Constanța se îndreaptă acum în instanță, să recupereze prejudicii de la constructorii locali ai acestui proiect.
 
Așa se face că Primăria Constanța a înregistrat pe 19 februarie a.c., pe rolul secției de contencios-administrativ a Tribunalului Constanța, dosarul 925/118/2020, având ca obiect pretenții, împotriva asocierii SC Mobitom SA - Pomacost SRL.
 

Parcul Arheologic, obiect al auditului Curții de Conturi

 
Cu privire la atribuirea și derularea contractului de achiziție publică lucrări aferente obiectivului de investiții „reabilitarea și amenajarea Parcului Arheologic - Municipiul Constanța” s-au constatat următoarele: la data efectuării unei inspecții fizice (17 iunie 2019) de către echipa de audit, sistemul de supraveghere video a parcului arheologic nu era utilizabil, echipamentele fiind montate pe poziții, dar fără a fi activate și funcționale, deși în data de 4.06.2018 reprezentanții entității au încheiat un proces-verbal de punere în funcțiune a sistemului de supraveghere video.
 
S-a mai constatat plata nelegală a sumei de 1.234.928 lei la care se adaugă majorări penalizatoare de 531.019 lei, reprezentând echipament de supraveghere video achiziționat la un preț de 36,4 ori mai mare decât valoarea estimată în devizul general întocmit de proiectant.
 

SC Mobitom SA (lider de asociere) - asociat SC Pomacost SA, constructorii Parcului Arheologic  

 
Pe 18.11.2016, municipalitatea a semnat contractul nr. 159.455 privind reabilitarea și amenajarea Parcului Arheologic. Contractul, în valoare de 15.576.652 de lei cu TVA, respectiv 3.461.478 de milioane de euro, a fost încheiat cu asocierea de firme SC Mobitom SA (lider de asociere) - SC Pomacost SA. Scopul contractului este dezvoltarea și promovarea turismului prin reabilitarea infrastructurii publice urbane, crearea și modernizarea infrastructurii aferente utilităților publice urbane, îmbunătățirea factorilor de mediu și a calității vieții în orașul Constanța prin reabilitarea și amenajarea zonei de promenadă adiacente Palatului Administrativ, situată în centrul municipiului Constanța, în vederea stimulării creșterii economice locale și regionale și creării de noi locuri de muncă, în contextul protejării mediului înconjurător și asigurării dezvoltării durabile.
 
Citește și:
 
Sinteza neregulilor Curtea de Conturi a obligat Primăria Constanța să pună în funcțiune echipamentul de supraveghere video din Parcul Arheologic (document)

Proiectul tehnic al Parcului Arheologic a fost revizuit. Va reuși Mobitom să termine lucrarea anul acesta? (document)

Proiect european pierdut. Parcul Arheologic, reabilitat pe banii constănțenilor! Trei milioane de euro pentru Mobitom și Pomacost! (galerie foto)

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • fani 20 Feb, 2020 08:33 Asta-i doar gainaria ! DNA se face ca ploua : s-au virat bani (grei)catre firma respectiva desi contractul era inca la instanta ,astfel ca parcul s-a umplut de sute de tone de materiale ,fara ca sa existe contract legal .Si-au batut joc de banul public (cei europeni nu au fost doriti) turnandu-se socluri de beton de zeci de ori mai voluminoase decat pietrele arheologice ,turnandu-se betoane pe aleile parcului ,etc.