Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:29 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Oficial Tribunalul Constanța decide soarta noului Regulament al parcărilor din oraș!

ro

22 Sep, 2021 09:37 4058 Marime text



Este oficial: noul Regulament al parcărilor din Constanța a ajuns pe masa judecătorilor din cadrul Tribunalului Constanța!

Dosarul în care Organizația Patronală Mamaia Constanța cere anularea HCLM nr. 123/23.04.2021 prin care a fost aprobat noul Regulament al parcărilor publice din Constanța a fost înregistrat ieri, 21 septembrie 2021, pe rolul Secției de contencios administrativ și fiscal a instanței.

Indicativul dosarului este 7099/118/2021, iar părți în cauză sunt Organizația Patronală Mamaia Constanța, în calitate de contestator, și, respectiv, Consiliul Local al Municipiului Constanța, în calitate de intimat.

Amintim, avocatul Adriana Daniela Turnea a confirmat încă de ieri, pentru ZIUA de Constanța, faptul că noul regulament a fost contestat la Tribunal.

Avocatul reprezintă în proces interesele Organizației Patronale Mamaia Constanța.

În acest context, Tribunalul urmează să stabilească data primei înfățișări în cauză.

Citește și:
 Exclusiv!
Noul Regulament al parcărilor din municipiul Constanța, atacat la Tribunal! (document)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii