Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:19 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Oficial Procurorul Andrei Bodean, singurul candidat pentru şefia DNA Constanţa

ro

06 Sep, 2018 15:58 3379 Marime text

DNA a dat publicităţii lista procurori înscriși la procedura de ocupare a posturilor vacante de procuror șef serviciu/procuror șef birou:
 
Structura centrală:
- Procuror șef al Serviciul cooperare internațională și programe:
- Petcu Ingrid Reneta
- Vârlan Costin
- Procuror șef al Serviciului tehnic:
- Amariei Ioan
- Procuror șef al Serviciul informațiilor clasificate și de centralizare a datelor privind corupția:
- Baias Horațiu Ovidiu

Structura teritorială:

- Procuror șef al S.T. Alba Iulia
- Boicean Aurelia Danusia
- Procuror șef al S.T. Bacău:
- Hrincescu Maria Cornelia
- Procuror șef al S.T. Constanța:
- Bodean Andrei

- Procuror șef al S.T. Cluj:
- Mărincean Anca Gabriela
- Procuror șef al B.T. Baia Mare:
- Pop Ioan
- Procuror șef al S.T. Pitești
- Lupu Daniela
- Procuror șef al S.T. Tg. Mureș
- Onea Tiberiu Nicolae

Urmează ca toate candidaturile să fie discutate, la data de 10 septembrie, în Colegiul de conducere care emite un aviz consultativ cu referire la candidații eligibili, pe baza căruia procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție înaintează propunerea de numire în funcțiile de conducere vacante Consiliului Superior al Magistraturii.
 
Andrei Bodean s-a născut pe 6 aprilie 1980 şi a absolvit Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”, dar şi Facultatea de Drept a Universităţii Ovidius, Specializarea Administraţie Publică.
 
Decretul prin intermediul căruia Andrei Bodean a fost numit procuror (la Parchetul Judecătoriei Constanţa) a fost semnat de preşedintele României, Traian Băsescu, la data de 8 februarie 2010. Consiliului Superior al Magistraturii a decis, în şedinţa din data de 14 mai 2012, promovarea lui Andrei Bodean, de la Parchetul Judecătoriei Constanţa la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa.
 
În data de 9 mai 2013, Andrei Bodean a fost admis la interviul pentru numirea în funcţia de procuror al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa.
 
Serviciul Teritorial Constanţa al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a fost înfiinţat de procurorul Ioan Oţel.
 
Ioan Oţel s-a născut la data de 16 decembrie 1943 în Constanţa, iar cariera de magistrat şi-a început-o ca procuror, la Medgidia, în 1969, unde a funcţionat până în anul 1990. În perioada 1991 - 1993, magistratul Oţel şi-a continuat activitatea la Procuratura judeţeană Constanţa, iar ulterior, până în 2003, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa. În perioada 2003 - 2005, a ocupat funcţia de şef al Serviciului Teritorial Constanţa din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, de unde s-a şi pensionat.
 
Din octombrie 2005, prin ordin al Procurorului General al României de la vremea respectivă, Ilie Botoş, procurorul Florin Tîrnacop a preluat comanda procurorilor DNA Constanţa, unde a rămas până la data de 30 iunie 2006.
 
Începând cu data de 3 iulie 2006, la propunerea fostului procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Daniel Morar, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Ilie Botoş a dispus delegarea în funcţia de procuror şef al Serviciului Teritorial Anticorupţie Constanţa a procurorului Ioana Ţene.
În luna noiembrie a anului 2010, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât să înainteze preşedintelui României propunerea de eliberare din funcţie, prin pensionare, a magistratului Ioana Ţene, delegată în funcţia de procuror şef al DNA Constanţa, cu grad profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În luna noiembrie 2015, procurorul Ioana Ţene a decedat.

După pensionarea magistratului Ioana Ţene, şefia DNA Constanţa a fost preluată prin delegare, pentru câteva luni, de către Beatrice Silvia Şişman. Aceasta a fost înlocuită, în octombrie 2011, de procurorul Sorin Constantinescu, care ocupă şi în prezent funcţia de procuror şef al Serviciului Teritorial Constanţa.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii