Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:58 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Municipiul Constanța, obligat să achite o mică avere unui dezvoltator imobiliar. Totul s-ar putea decide azi

ro

14 Oct, 2020 00:00 2936 Marime text
  • În dosarul 2278/118/2018, Municipiul Constanța prin Primar a fost obligat să achite dezvoltatorului imobiliar House 3000 Real Investment peste 960.000 de lei – dobânzi legale penalizatoare și peste 62.000 de lei cheltuieli de judecată.
  • Sumele au fost stabilite de judecătorii Tribunalului Constanța, în primă instanță, dar au nemulțumit toate părțile din dosar.
  • Acum, toți ochii sunt ațintiți spre Curtea de Apel, care ar putea să majoreze sau să micșoreze suma, să o respingă în totalitate ori să decidă rejudecarea procesului.
Judecătorii Curții de Apel Constanța sunt așteptați să deschidă astăzi dosarul cu numărul 2278/118/2018, cauză în care Municipiul Constanța a fost obligat să achite dezvoltatorului imobiliar House 3000 Real Investment o sumă ce poate fi considerată o mică avere.

Aceasta se ridică la peste 960.000 de lei – dobânzi legale penalizatoare și peste 62.000 de lei cheltuieli de judecată
Sentința a nemulțumit și municipalitatea, dar și firma în cauză, așa încât ambele părți au atacat-o în apel, iar procesul se va desfășura astăzi, la Curtea de Apel Constanța.
Așa cum arătam în edițiile anterioare, prin Hotărârea nr. 1785/2019 a Tribunalului Constanța, Municipiul Constanța prin Primar a fost obligat la plata sumei totale de peste 960.000 de lei către dezvoltatorul imobiliar.

House 3000 Real Invesment cumpărase creanțele pentru lucrările de urbanizare publică pentru un cartier nou ridicat în zona Faleză Nord a orașului.
 

Urbanizare în Faleză Nord

Astfel, litigiul dintre dezvoltatorul imobiliar și municipalitate are la bază lucrările de urbanizare publică realizate de Fin.Co.Ge.R.O.SpA în zona Faleză Nord.
Lucrările fuseseră realizate în baza contractului încheiat în anul 2000, între Primăria Constanța, condusă la momentul respectiv de Gheorghe Mihăieși, și Fin.Co.Ge.R.O. SpA, pentru ridicarea unui ansamblu rezidențial în cartierul Faleză Nord. Ulterior, creanțele au fost cumpărate de către House 3000 Real Investment de la Fin.Co.Ge.R.O.SpA, rămânând astfel ca prima societate să recupereze banii de la primărie.

Minuta Sentinței nr. 1785/2019 precizează că Tribunalul „obligă pârâtul Municipiul Constanţa, prin primar, la plata în favoarea reclamantei S.C. House 3000 Real Investment S.R.L. a următoarelor sume: 380.587,04 lei, cu titlu de dobândă legală penalizatoare aferentă debitului în cuantum de 4.082.411,90 lei reprezentând tranşa de plată nr. 5, calculată pentru perioada cuprinsă între data 09.12.2016 şi data de 23.11.2017; 581.803,82 lei, cu titlu de dobândă legală penalizatoare aferentă debitului în cuantum de 9.075.145 lei, calculată pentru perioada cuprinsă între data de 27.04.2017 şi data de 22.12.2017“.

Totodată, instanța „obligă pârâtul Municipiul Constanţa, prin primar, la plata către reclamanta S.C. House 3000 Real Investment S.R.L. la plata sumei de 62.131,69 lei cu titlul de cheltuieli de judecată“.
 

Sume impresionante solicitate de dezvoltatorul imobiliar

În cererea de chemare în judecată formulată de House 3000 Real Investment, societatea solicita, conform www.rolii.ro, sume impresionante de la municipalitate. Concret, revendicările principale erau următoarele, potrivit sursei citate: „plata sumei de 4.186.457, 48 RON cu titlu de dobândă legală penalizatoare, calculată conformart.3 al.2 / 1din O.G. nr. 13/2011, dobândă aferenta tranșei de plată nr. 5 din debitul principal de 61.236.178,454 RON, aferent primului stadiu de execuție al lucrărilor de urbanizare publică din cadrul proiectului Faleză Nord (debit supus executării silite prin somația din data de 26.01.2011, emisă de către BEJ S. A. în dosarul de executare nr.241/2008); obligarea pârâtului la plata sumei de 632.711, 65 RON cu titlu de dobândă legală penalizatoare, calculată conform art. 3 al.2 / 1din O.G. nr.13 / 2011, dobândă aferenta debitului de 9.075.145 RON, debit urmărit silit prin somația din data de 25.04.2017, aferent stadiului nr. 5 de execuție al lucrărilor de urbanizare publică din cadrul proiectului Faleză Nord; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată“.

De asemenea, în subsidiar, societatea solicita „obligarea pârâtului la plata sumei de 2.468.936,46 RON cu titlu de dobândă legală penalizatoare, calculată conform art.3 al.2 din O.G. nr. 13/2011, dobândă aferentă tranșei de plată nr. 5 din debitul principal de 61.236.178,454 RON, aferent primului stadiu de execuție al lucrărilor de urbanizare publică din cadrul proiectului Faleză Nord (debit supus executării silite prin somația din data de 26.01.2011, emisă de către BEJ S. A. în dosarul de executare nr.241/2008); obligarea pârâtului la plata sumei de 373.137, 64 RON, cu titlu de dobândă legală penalizatoare, calculată conform art.3 al.2 din O.G. nr. 13/2011, dobândă aferentă debitului de 9.075.145 RON, debit urmărit silit prin somația din data de 25.04.2017, aferent stadiului nr. 5 de execuție al lucrărilor de urbanizare publică din cadrul proiectului Faleză Nord; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată“.

Tot în subsidiar, firma cerea „obligarea pârâtului la plata sumei de 751.415,44 RON cu titlu de dobândă legală remuneratorie, calculată conform art.3 al.1 din O.G. nr.13 / 2011, dobândă aferentă tranșei de plată nr. 5 din debitul principal de 61.236.178,454 RON, aferent primului stadiu de execuție al lucrărilor de urbanizare publică din cadrul proiectului Faleză Nord (debit supus executării silite prin somația din data de 26.01.2011, emisă de către BEJ S. A. în dosarul de executare nr. 241/2008); obligarea pârâtului la plata sumei de113.563,63 RON cu titlu de dobândă legală remuneratorie, calculată conformart.3 al.1din O.G. nr.13 / 2011, dobândă aferentă debitului de 9.075.145 RON, debit urmărit silit prin somația din data de 25.04.2017, aferent stadiului nr.5 de execuție al lucrărilor de urbanizare publică din cadrul proiectului Faleză Nord; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată“.


Procese intentate Primăriei Constanța

În motivarea acestor solicitări, reprezentanții SC House 3000 Real Investment au arătat că, în prezent, firma este „titulara tuturor creanțelor izvorâte din stadiile nr.1 — 5 de execuție a lucrărilor de urbanizare publică din Zona Faleză Nord“. Lucrările respective fuseseră realizate de către Fin.Co.Ge.R.O. SpA, urmând ca, potrivit sentințelor obținute în urma diverselor procese intentate Primăriei Constanța în acest sens, municipalitatea să le deconteze la momentul finalizării acestora, astfel cum fusese obligată de către judecători.

Reprezentanții dezvoltatorului imobiliar House 3000 au precizat că firma cumpărase în anul 2013 o serie de creanțe de la creditoarea Fin.Co.Ge.R.O.SpA, iar în anul 2017 cumpăraseră și restul creanțelor, acesta fiind motivul pentru care societatea s-a adresat acum justiției.
 

„Evitarea unei crize financiare“

În replică, reprezentanții Primăriei Constanța au invocat o sentință a Curții de Apel Constanța prin care se hotărâse eșalonarea debitului pe o perioadă de 15 ani pentru „evitarea unei crize financiare în care s-ar afla municipiul Constanța prin achitarea unui debit neprevăzut în bugetele sale anuale“. De asemenea, avocații au mai arătat că municipiul Constanța a achitat ratele debitului la datele scadenței.

La rândul lor, reprezentanții societății au argumentat că eșalonarea creditului viza doar „partea de pretenții decurgând din tranșa de plată nr. 5 stadiul 1 de execuție al lucrărilor de urbanizare, nu și creanța aferentă stadiului 5 de execuție“. Au mai spus avocații firmei că „hotărârea de eșalonare a produs efecte numai în privința creanței decurgând din stadiul I de execuție al lucrărilor, nu și în privința creanțelor decurgând din stadiile II-V“.

În urma deliberărilor, judecătorii Tribunalului au decis să admită doar în parte acțiunea formulată de House 3000 Real Investment.
Această hotărâre a nemulțumit toate părțile din dosar, iar acum toți ochii sunt îndreptați spre Curtea de Apel Constanța, care ar putea decide fie majorarea sumei pe care municipalitatea trebuie să o achite investitorului, fie respingerea totală a pretențiilor ridicate de afaceriști.

Pe de altă parte, există și posibilitatea, potrivit legislației în vigoare, ca dosarul să fie rejudecat.
În aceste condiții, rămâne de văzut care va fi decizia Curții de Apel Constanța.


Citește și:

Procesul Fin.Co.Ge.R.O. SpA - Primăria Constanţa. Detalii
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii