Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:06 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mircea Băsescu, eliberat condiţionat de Judecătoria Medgidia

ro

20 Feb, 2017 09:34 5822 Marime text
Mircea Băsescu, fratele fostului preşedinte al României, Traian Băsescu, a fost eliberat condiţionat de Judecătoria Medgidia. Decizia nu este definitivă.  

„Admite propunerea de liberare condiţionată formulată de Comisia de individualizare a regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Poarta Albă, Jud. Constanţa. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului BĂSESCU MIRCEA, deţinut în Penitenciarul Poarta Albă, jud. Constanta, din sent. pen. nr. 5/2016 a Tribunalului Constanţa, mandat nr. 15/2016, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză. În baza art. 275 alin. 3 cod pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare pentru procuror şi condamnat“.

Mircea Băsescu a fost condamnat, la jumătatea lunii iunie 2014, la patru ani de detenţie. În cauză, Marian Căpăţână, fost preşedinte al PDL Drăgăneşti-Olt, a luat trei ani de detenţie. Cei doi au fost condamnaţi definitiv de judecătorii Ciprian Coadă şi Damian Mitea, din  Curtea de Apel Constanţa.
 
Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână sunt acuzaţi că ar fi luat bani de la familia lui Bercea Mondial, pentru a-l scoate pe acesta din spatele gratiilor.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii