Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:00 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Militar de pe Fregata „Regele Ferdinand“, ucis într-un accident rutier. Judecătorii şi-au motivat decizia finală (video)

ro

29 Jul, 2019 00:00 4205 Marime text
Judecătorii din Curtea de Apel Constanţa şi-au motivat decizia prin intermediul căreia un tânăr a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu suspendare pentru producerea unui accident rutier în urma căruia un militar de pe Fregata „Regele Ferdinand“ şi-a pierdut viaţa.
 
Inculpatul a fost trimis în judecată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa. Conform anchetatorilor, la data de 28 octombrie, ora 04.50, pe şoseaua Mangaliei din municipiul Constanţa, în apropierea intersecţiei cu strada Pandurului, un autoturism înmatriculat în Constanţa, condus de o persoană neidentificată iniţial, a accidentat mortal un pieton, în vârstă de 22 de ani, domiciliat pe raza judeţului Tulcea, militar pe Fregata „Regele Ferdinand“. Potrivit IPJ Constanţa, după producerea accidentului, autorul a părăsit locul faptei fără încuviinţarea organelor de poliţie.
 
În faţa instanţei, avocatul inculpatului a susţinut că cel în cauză nu şi-ar fi dat seama că a lovit un om şi că ar fi aflat de cele întâmplate de pe reţelele de socializare, după care a mers într-un parc şi în câteva ore s-a predat la poliţie.
 
La individualizarea judiciară a pedepsei, instanţa a avut în vedere art.74/Cod penal, care prevede că stabilirea duratei şi a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracţiunii săvârşite şi cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: a) împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite, b) starea de pericol create pentru valoarea ocrotită, c) natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, d) motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, e) natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, f) conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal şi g) nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.
 
„Alături de gravitatea infracţiunii comise şi care rezultă din modul de comitere a acesteia anterior descrise, instanţa are în vedere şi circumstanţele personale ale inculpatului, care a recunoscut comiterea infracţiunii comise şi nu este cunoscut cu antecedente penale. Faţă de cele anterior arătate, instanţa va dispune, în baza art. 338 alin. 1 C. penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 C. proc. penală, condamnarea inculpatului la pedeapsa de doi ani de închisoare, pentru comiterea infracţiunii de părăsire a locului accidentului. Instanţa mai reţine că, în conformitate cu prevederile OUG nr.195/2002, după condamnarea unei persoane pentru săvârşirea infracţiunii de părăsire a locului accidentului, acesteia i se anulează permisul de conducere şi se poate prezenta la examen pentru obţinerea unui nou permis, după trecerea a unui an de zile“, se mai arată în motivarea judecătorilor.
 
Curtea de Apel a apreciat că perioada interzicerii dreptului de a conduce este una mult prea mare (cinci ani, stabilită de prima instanţă), cu luarea în considerare a faptului că inculpatul a accidentat mortal un pieton angajat în traversarea drumului public, a părăsit locul accidentului fiind identificat ulterior ca autor al unei astfel de presupuse infracţiuni.
 
„Modalitatea în care a acţionat şi a efectuat manevrele pentru conducerea în siguranţă a autoturismului nu au fost apte să convingă judecătorii că inculpatul poate să exercite această activitate în condiţii de siguranţă, fiind necesară aplicarea unei astfel de pedepse, pe o perioadă de doi ani“, potrivit motivării aflată pe rolii.ro
 
Faţă de ansamblul considerentelor expuse, în baza art.421 pct.2 lit.a C.p.p., Curtea de Apel a admis apelul formulat de inculpat împotriva sentinţei penale nr. 420 din 4 aprilie 2019, pronunţată de Judecătoria Constanţa, a desfiinţat în parte sentinţa atacată şi, rejudecând, a redus durata în care se va executa pedeapsa complementară aplicată, de la 5 ani, la 2 ani.
 
Decizia Curţii de Apel Constanţa este definitivă!
 
 

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii