Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:34 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Medic constănţean, condamnat după ce i-a murit o pacientă. Primul termen în apel, în noiembrie

ro

12 Oct, 2018 00:00 7723 Marime text
Curtea de Apel Constanţa a stabilit primul termen de judecată în apelul dosarului în care medicul ginecolog Hany Riad a fost condamnat, în primă instanţă, de Tribunalul Constanţa, la pedeapsa de doi ani şi şase luni de închisoare, pentru ucidere din culpă.
 
Primul termen a fost stabilit pentru data de 1 noiembrie. Oricare va fi decizia Curţii de Apel Constanţa, aceasta va fi definitivă. 
 
Revenind, conform deciziei Tribunalului Constanţa, în cazul medicului ginecolog, instanţa a stabilit ca pedeapsă complementară interzicerea exercitării dreptului prev. de art. 64, alin. 1, lit. c (dreptul de a exercita profesia de medic) Cod penal 1969, pe o perioadă de doi ani după executarea pedepsei principale.
 
În continuare, judecătorii au admis, în parte, pretenţiile civile formulate de partea civilă şi au dispus obligarea inculpatului în solidar cu partea responsabilă civilmente Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei“ Constanţa şi societatea de asigurare la plata sumei de 100.000 de euro, cu titlu de daune morale.
 
De asemenea, tot în prezenta cauză a mai fost deferită Justiţiei Snejana Sîmboteanu, pentru fals intelectual. Faţă de aceasta, instanţa a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatei.
 
Amintim că, în primă instanţă, Judecătoria Constanţa a dispus, pe data de 21 aprilie 2016, achitarea celor doi inculpaţi şi obligarea părţii responsabil civilmente SC Asirom Vienna Insurance Group SA la plata sumei de 10.000 de euro către partea civilă (…). Achitarea în cauză a fost făcută după ce judecătorii au ajuns la concluzia că faptele nu ar fi fost săvârşite cu vinovăţia prevăzută de lege.
 
Decizia Judecătoriei Constanţa a fost atacată la Curtea de Apel Constanţa atât de procurori, cât şi de familia fetei moarte. Ulterior, magistraţii au desfiinţat în parte sentinţa penală din data de 21 aprilie a Judecătoriei Constanţa şi, în rejudecare, au trimis cauza, spre competentă soluţionare, Tribunalului Constanţa.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii