Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:17 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mazăre, Madagascar şi judecătorii

ro

24 Jan, 2020 00:00 3608 Marime text


Radu Mazăre, fostul primar al Constanţei condamnat definitiv la nouă ani de detenţie în Dosarul Retrocedărilor, a formulat o contestaţie la executare cu privire la modalitatea în care a fost adus în ţară din Madagascar, republică în care se retrăsese cu ceva timp înaintea pronunţării sentinţei. Respinsă de Curtea de Apel Bucureşti, contestaţia a ajuns pe masa judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, în urma recursului declarat de Mazăre. La Curtea Supremă, cazul a intrat în atenţia Completului 9 al instanţei, format din magistraţii Dan Andrei Enescu, Marius Dan Foitoş şi Rodica Aida Popa.
 
În ce-l priveşte pe judecătorul Dan Andrei Enescu, este de menţionat că nu este pentru prima dată când numele fostului primar de Constanţa intră în atenţia sa. Magistratul face parte şi din completul care judecă apelul în Dosarul Campusului Social Henri Coandă, cauză în care Mazăre este acuzat de luare de mită şi fals în declaraţii. În acelaşi dosar sunt judecaţi şi fostul senator Alexandru Mazăre, fratele fostului primar, sub acuzaţia de complicitate la luare de mită şi fals în declaraţii, şi afaceristul Avraham Morgenstern, căruia i se impută dare de mită. În primă instanţă, fraţii Mazăre au fost condamnaţi la amendă penală de câte 5.000 de lei, fiind achitaţi pentru luare de mită ori complicitate la această infracţiune. Morgenstern a fost şi el achitat.
 
La rândul său, nici judecătorul Marius Dan Foitoş nu este străin de Dosarul Campusului Social. În anul 2014, acesta a analizat o cerere privind înlocuirea controlului judiciar formulată de omul de afaceri Avraham Morgenstern.
Judecătoarea Rodica Aida Popa a analizat şi ea dosare care privesc constănţeni. Într-un astfel de proces, magistratul a decis ca dosarul unui fost procuror al Parchetului Tribunalului Constanţa să fie judecat în oraşul de la malul mării. Fostul magistrat era acuzat de trafic de influenţă. Totodată, Rodica Aida Popa, alături de alţi colegi judecători, a decis condamnarea la 16 ani de detenţie a unui constănţean ce şi-a omorât soţia în bătaie. Numele judecătoarei se leagă ş i de dosarul morţii poliţistului Bogdan Cosmin Gigină, în care magistratul formulase cerere de abţinere, solicitarea fiindu-i respinsă de către colegi.
 

Solicitare respinsă la Curtea de Apel

 
Pentru a reveni, însă, la contestaţia la executare formulată de Radu Mazăre cu privire la aducerea sa în ţară pentru executarea pedepsei de nouă ani, este de spus că dosarul s-a aflat ieri pe masa judecătorilor Curţii Supreme. Până la închiderea ediţiei, însă, aceştia nu luaseră o decizie în cauză.
 
În primă instanţă, Radu Mazăre se adresase Curţii de Apel Bucureşti, susţinându-şi în faţa judecătorilor din Capitală nemulţumirea cu privire la modul în care s-a desfăşurat procedura de aducere a sa din Madagascar. În această situaţie, Mazăre le-a cerut magistraţilor să îl elibereze din arest, pentru ca el să plece înapoi în Madagascar, unde ar urma să aştepte sosirea unei noi escorte a Poliţiei, venită să îl extrădeze după refacerea procedurii.
 
În subsidiar, fostul primar a cerut să fie transferat într-o altă unitate de detenţie, tot în Madagascar, urmând să aştepte de după gratii refacerea procedurii şi întoarcerea escortei.
Solicitările i-au fost respinse de către Curtea de Apel Bucureşti, însă hotărârea a fost atacată în recurs, astfel că dosarul a ajuns la Curtea Supremă. Până la închiderea ediţiei, instanţa de recurs nu luase o decizie în cauză.

Citeşte şi:


 
Detalii neştiute până azi din extrădarea lui Radu Mazăre din Madagascar! De ce vrea să se întoarcă acolo


Radu Mazăre a cerut azi judecătorilor să fie eliberat. Când se va anunţa decizia

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii