Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:14 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mărturiile cutremurătoare ale unei femei din Costinești I s-a cerut să spună rugăciunea „Tatăl nostru”, după care a fost înjunghiată de mai multe ori

ro

02 Apr, 2020 00:00 3121 Marime text

Un bărbat de 48 de ani, din Constanța, administratorul unei societăți comerciale, a fost condamnat de Tribunalul Constanța, în primă instanță, la trei ani și patru luni de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la infracțiunea de omor. Decizia nu este definitivă, ea fiind contestată la Curtea de Apel Constanța. Primul termen în faza apelului a fost stabilit pentru data de 14 mai. Oricare va fi decizia Curții de Apel Constanța, aceasta va fi definitivă.


Pe scurt, în actul de sesizare a instanței s-a reținut că, în dimineața zilei de 18 iunie 2019, în jurul orelor 02.00, în camera în care era găzduită la complexul de căsuțe din stațiunea Costinești, situat în apropierea lacului omonim și a clubului-discotecă „Max”, inculpatul Răzvan D., aflat sub influența alcoolului și a substanțelor psihoactive, a agresat-o, prin înjunghierea repetată cu un cuțit în zonele toracică anterioară, toracică posterioară și la mâna dreaptă, precum și prin lovirea cu pumnul în figură și la corp ori smulgerea părului de pe cap, pe persoana vătămată Mariana D., în vârstă de 62 de ani.


Astfel, victimei i-au fost provocate leziuni vindecabile în 16-18 zile de îngrijiri medicale și care i-au pus viața în primejdie.


Din investigații a reieșit că inculpatul și persoana vătămată se cunosc de mai mulți ani și nu au avut niciodată vreun conflict, în condițiile în care inculpatul administra un lot de căsuțe din stațiunea Costinești, în zona „Radiovacanța”, pe care le închiria celor interesați, cu precădere lucrătorilor sezonieri pe timpul verii.


Asta în timp ce persoana vătămată deținea alt lot de căsuțe de închiriat în aceeași zonă și comercializa mărfuri la standurile din stațiune tot pe perioada sezonului estival, amândoi locuind în câte o căsuță din cele administrate, locuințele fiind învecinate, astfel că aveau prilejul de a socializa frecvent.
 

Detaliat

Procurorii au arătat că, la data de 18 iunie 2019, orele 02 00, Poliția Stațiunii Costinești a fost sesizată prin SNUAU 112 de către un martor, ocupant al unei căsuțe învecinate, despre împrejurarea că persoana vătămată Mariana D., a fost înjunghiată de către inculpat, în camera sa din complexul de căsuțe de lângă lac și că s-a refugiat în fața discotecii „Max”.


Imediat un echipaj format dintr-un polițist și un jandarm s-a deplasat la locul în care se afla persoana vătămată, iar aceasta le-a relatat că inculpatul intrase în căsuța sa, invocând că este urmărit de cineva, pentru ca apoi să o înjunghie cu cuțitul în piept, fapt ce a determinat ca persoana vătămată a fost preluată de ambulanță și transportată la Spitalul Județean Constanța, unde a fost internată.


După ce persoana vătămată a fost preluată de ambulanță, s-a stabilit că inculpatul a mai intrat și în camera unui alt martor, pe care, în mod similar, l-a rugat să sune la poliție, pentru că cineva vrea să îl împuște.


Când a spart o bucată din geamul ușii martorului, persoanele aflate în zonă i-au atenționat pe polițistul și jandarmul prezenți, iar când aceștia s-au apropiat de căsuța martorului, inculpatul s-a năpustit spre ei, chiar căzând cu polițistul la sol, așa încât a fost nevoie de intervenția jandarmului și a martorilor, agenți de pază sau lucrători comerciali la clubul „Max”, pentru a fi imobilizat și neutralizat.


Din declarația persoanei vătămate rezultă că avea o relație normală ca vecini cu inculpatul, deși îl cunoștea pe acesta ca pe o fire violentă, mai ales atunci când se afla sub influența băuturilor alcoolice.


În noaptea de 17/18 iunie 2019 s-a culcat puțin după miezul nopții, însă a fost trezită de bătăile în ușă ale inculpatului, care o ruga să sune la poliție, invocând că a fost împușcat, iar când persoana vătămată a deschis ușa, inculpatul a năvălit în interior și a început să îi adreseze injurii, să o facă nenorocită, satana, să îi reproșeze că ea și soțul ei vor să îl împuște și să îi spună că o va omorî, așa că i-a cerut să spună rugăciunea „Tatăl nostru”.


De asemenea, partea vătămată a mai precizat că, deși a încercat să-l liniștească, persoana vătămată nu a reușit, iar inculpatul a lovit-o cu cuțitul în zona pieptului și a doborât-o în grupul sanitar și că, acolo a tras-o de păr și a lovit-o cu pumnii peste tot corpul, mai mult în zona capului, repetându-i că va muri și cerându-i insistent să își spună rugăciunea.


Atunci când persoana vătămată a încercat să îl dezarmeze sau să fugă, inculpatul a mai lovit-o de încă patru ori cu cuțitul în zonele toracelui anterior și posterior, însă, ulterior, a reușit să-l dezarmeze de cuțit pe agresor și a aruncat arma albă sub pat, pentru a nu mai putea fi scoasă de acolo, din spațiul îngust de dedesubt.


Persoana vătămată a precizat expres că dacă nu s-ar fi luptat cu inculpatul și nu s-ar fi apărat de multiplele lovituri de cuțit, cu siguranță ar fi fost ucisă, mai ales că la un moment dat inculpatul i-a și spus că vrea să îi taie jugulara și a îndreptat cuțitul spre gâtul său, însă ea a reușit să se apere cu mâna.


Inculpatul a învederat că recunoaște fapta reținută în sarcina sa astfel cum a fost prezentată în rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța și că solicită ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.
Sursa text: rolii.ro
http://www.rolii.ro/


Citește și

Ședință secretă la Tribunalul Constanța în cazul morții lui Andrei, de 13 ani, din Mangalia

Se ia în calcul expertiza psihiatrică
Tânăra mămică din Medgidia, acuzată că și-a înjunghiat fiica, arestată preventiv

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii