Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:20 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lupta pentru Parcul Arheologic! Decizia Tribunalului Constanța

ro

06 Dec, 2021 00:00 1817 Marime text
  • Potrivit minutei hotărârii pronunțate de judecători în dosarul 2434/118/2021, acțiunea afaceriștilor a fost respinsă ca inadmisibilă.
  • Decizia a fost luată de judecătorii Secției a II-a Civile a Tribunalului Constanța, în completul Cfond 3, prezidat de magistratul Alina Marin.
  • Compania Ianachis SRL, care deține pizzeria Il Giardino din Parcul Arheologic Constanța, încearcă să cumpere o parte din teren.
  • Hotărârea Tribunalului Constanța poate fi atacată în apel.
 
S-a pronunțat un prim verdict în legătură cu Parcul Arheologic din Constanța, cerut la vânzare de compania care deține pizzeria Il Giardino din zonă!
 
Judecătorii Secției a II-a Civile a Tribunalului Constanța, în completul CFond 3, prezidat de magistratul Alina Marin, au respins vineri, 3 decembrie 2021, acțiunea în constatare formulată de afaceriștii de la Ianachis SRL în contradictoriu cu municipalitatea din oraș, în legătură cu o suprafață de teren din Parcul Arheologic.
 
Potrivit minutei hotărârii pronunțate de judecători în dosarul 2434/118/2021, acțiunea afaceriștilor a fost respinsă ca inadmisibilă.
 
Astfel, se arată în documentul precizat că instanța „admite excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâte“ și, prin urmare, „respinge ca inadmisibilă acțiunea în constatare, completată, formulată de reclamanta Ianachis S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele R.A.E.D.P.P. Constanța, Municipiul Constanța și Primarul municipiului Constanța“
 
Hotărârea pronunțată vineri de Tribunalul Constanța poate fi atacată în apel, în termen de 30 zile de la comunicare.
 
În cazul în care afaceriștii de la Ianachis SRL vor declara apel, dosarul va merge mai departe la Curtea de Apel Constanța.
 
Amintim, de soluționarea dosarului 2434/118/2021, deschis de SC Ianachis SRL în contradictoriu cu municipalitatea, depinde și deznodământul pe care îl va avea procesul aferent cauzei cu numărul 535/118/2019*, deschis tot de compania constănțeană.
 
Teren de 96 de metri pătrați, cerut la vânzare
 
Așa cum arătam în edițiile anterioare, afaceriștii intenționează să cumpere o parte din parc, intenție dezvăluită inițial în cadrul dosarului 535/118/2019*.
 
Prin acțiunea respectivă, reprezentanții firmei le cereau judecătorilor să oblige municipalitatea să le vândă terenul, acesta având o suprafață de 96 de metri pătrați și fiind situat în apropierea Statuii „Victoriei împotriva Fascismului“.
 
Dosarul 535/118/2019* a fost suspendat de introducerea noii acțiuni, înregistrate sub numărul 2434/118/2021 și soluționată vineri, în primă instanță, de Tribunalul Constanța.
 
În centrul procesului suspendat se află terenul pe care se află pizzeria, suprafață pentru care, inițial, oamenii de afaceri au deschis o acțiune la Tribunalul Constanța.
 
În procesul respectiv, reprezentanții firmei le cereau judecătorilor să oblige municipalitatea să le vândă terenul, acesta având o suprafață de 96 de metri pătrați și fiind situat în apropierea Statuii „Victoriei împotriva Fascismului“.
 
În acel caz, solicitarea a fost respinsă, în primă instanță, așa că, în prezent, dosarul se află la Curtea de Apel Constanța, în urma apelului declarat de firma Ianachis SRL.
 
Procesul a fost însă suspendat, după ce reprezentanții firmei au înregistrat o nouă acțiune, pe rolul Tribunalului Constanța.
 
Pe de altă parte, deși Tribunalul Constanța a respins noua acțiune, promovată în dosarul 2434/118/2021, vechiul proces nu se va relua încă, fiind suspendat până la pronunțarea unei hotărâri definitive.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
O bucată din Parcul Arheologic Constanța, „ținta“ unor afaceriști din oraș
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii