Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:37 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Laura Codruța Kovesi nu-și dă demisia. Ce a declarat în cadrul conferinței de azi, de la sediul DNA

ro

14 Feb, 2018 22:29 1762 Marime text
Procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Laura Codruţa Kovesi, a oferit declarații lămuritoare privind acuzațiile aduse la adresa DNA în ultimele zile. Conferința a durat mai bine de două ore. Șefa DNA a ținut să lămurească fiecare jurnalist aflat la conferința de presă.

Cu privire la demisia vehiculată în presă, Kovesi a declarat în cadrul conferinței de miercuri seară că nu are niciun motiv să-şi dea demisia, precizând că a respectat legea.

"Nu este vorba de Kovesi, nu este vorba de procurorul-şef al DNA, este vorba de asaltul asupra justiţiei, este vorba de festivalul inculpaţilor care vor să umilească societatea, care vor să umilească românii. Nu am niciun motiv să-mi dau demisia. Am respectat legea în tot ceea ce am făcut", a declarat Kovesi.


Șefa DNA a precizat, ulterior, că are de gând să-şi continue activitatea ca şi până acum, atâta timp cât nu va exista o decizie de revocare a sa din funcţie.

"Sunt în funcţia asta de patru ani, am un mandat pe care trebuie să-l duc la capăt şi dacă sunt în această funcţie, sunt pregătită pentru orice implică această funcţie. Şi până când nu va exista o decizie legală de revocarea mea sau de demiterea mea, eu îmi voi continua activitatea, împreună cu colegii mei", a declarat Kovesi.

Referitor la Liviu Dragnea, căruia nu i s-a pus la dispoziție dosarul penal în format electornic, Kovesi a declarat: ”Îmi rezerv dreptul de a nu comenta declarațiile inculpaților. Are dreptul să ceară o copie după dosar. Tariful e stabilit printr-un ordin scris. Noi respectăm drepturile omului.”, a răspuns Kovesi.

Procurorul-şef a mai afirmat că nu are cunoştinţă despre vreun raport al ministrului Justiţiei cu privire la activitatea DNA, precizând că nu a avut nicio discuţie cu Tudorel Toader pe această temă.

"Nu ştiu despre ce raport este vorba, nu am avut nicio discuţie cu ministrul Justiţiei. De altfel, singura discuţie pe care am avut-o cu ministrul Justiţiei a fost în faţa dumneavoastră, a tuturor, la CSM, când s-a dezbătut raportul de control care a fost făcut de către Inspecţia Judiciară în cursul anului trecut. De la acel moment nu am mai avut nicio discuţie cu ministrul Justiţiei, nu mi s-a solicitat niciun fel de informare, nu mi s-au solicitat niciun fel de date despre activitatea DNA, nu mi s-au cerut niciun fel de explicaţii, ca atare, mi-e foarte greu să răspund ce are în vedere ministrul Justiţiei", a explicat Kovesi.


Ea a adăugat că cel care trebuie să prezinte motivele unei eventuale cereri de revocare este ministrul Justiţiei.

"Domnul ministru are competenţa de a face o propunere de revocare, dânsul este cel care trebuie să răspundă dacă face sau nu această revocare, dumnealui ştie ce criterii are în vedere, dacă are în calcul această situaţie", a spus şefa DNA.

În ceea ce privește denunţurile inculpațiilor, este obligaţia procurorilor de a verifica veridicitatea celor denunţate, a afirmat Laura Codruţa Kovesi.

„Sunt situaţii în care inculpaţii vin şi fac denunţuri la DNA sau la alte structuri de parchet. Este dreptul lor să facă denunţ, nu putem să interzicem unor persoane să facă denunţuri. Accesul la justiţie este liber. Obligaţia procurorului este de a verifica acel denunţ, nu luăm de bun orice denunţ care este făcut. Fiecare denunţ trebuie verificat, pentru că în spatele denunţului, de foarte multe ori, sunt alte interese. La fel cum este dreptul inculpatului de a se apăra public sau de a face afirmaţii, este răspunderea lui”, a mai spus Kovesi.

Citește și: LIVE TEXT Laura Codruța Kovesi, conferință de presă privind acuzațiile la adresa DNA - ”Procurorii din DNA nu falsifică probe!”

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii