Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:40 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

La propunerea ministrului Apărării. A fost trecut în retragere unul dintre cei mai puternici generali din magistratura militară. Cine este

ro

05 May, 2017 06:09 13315 Marime text



Ieri, în Monitorul Oficial al României, numărul 322/4.V.2017, a fost publicat Decretul, semnat de președintele României, Klaus Iohannis, numărul 437 din 2 mai anul acesta, privind trecerea direct în retragere a generalului de brigadă cu o stea Mihai Hondor, din Ministerul Apărării Naționale.

Actul normativ a fost emis în temeiul legii nnumărul 80/1995 privind statutul cadrelor militare și a Legii numărul 223/2015 privind pensiile militare, la propunerea ministrului Apărării, Gabriel-Beniamin Leș.

Facem precizarea că generalul Mihai Hondor era, potrivit portalului Instanțelor de Judecată al Ministerului Justiției, vicepreședinte al Tribunalului Militar București.


Totodată mai trebuie spus că la data de  29 noiembrie 2016, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât înaintarea către Preşedintele României a propunerii privind eliberarea din funcţie a magistratului militar, general de brigadă cu o stea, Mihai Hondor, judecător la Tribunalul Militar Bucureşti, delegat în funcţia de vicepreşedinte al instanţei, conform prevederilor art.83 alin.(1) teza finală din Legea nr.303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu data împlinirii vârstei de 65 ani, respectiv 26.04.2017.

Mihai Hondor a fost avansat de la gradul de colonel la cel de general de brigadă – cu o stea, la 1 decembrie 2009, prin decret semnat de președintele României, de atunci, Traian Băsescu.
Sursa foto: urbo.ro
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Ileana 24 Jun, 2017 14:49 Il salut din Bruxelles pe Domnul General Mihai Hondor ! Sunt mandra de el ! ! Succès si mult curaj !
  • Gavrilă Maricel 09 May, 2017 19:55 De ce, direct in retragere, cați ani avea? Peste 65? Atunci cum de a rămas activ ? De "cel mai puternic" ?! A comandat cea mai puternica structura militara din Romania ?! Sau pentru ca "împărțea dreptatea"?