Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:20 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

La peste 72 de ani de la naționalizare Despăgubiri pentru vechea fabrică de țiglă „Industria Dobrogeană“, deținută de Setrac Girgirian

ro

12 Oct, 2020 00:00 3449 Marime text
  • La mai bine de 72 de ani de la naționalizare, moștenitorii unui bătrân negustor armean din Dobrogea, lăsat fără fabrica de țigle în baza Legii nr. 119 din iunie 1948, vor primi despăgubiri.
  • Decizia a fost luată la data de 22 septembrie 2020 de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și vizează vechea fabrică de țiglă „Industria Dobrogeană“.
  • Situată în comuna Oltina, fabrica îi aparținea, înainte de naționalizare, lui Setrac Girgirian.
La începutul veacului trecut, armenii din Dobrogea reprezentau unul dintre motoarele principale de dezvoltare a regiunii relativ recent întoarse la patria-mamă. Renumele unor buni gospodari, întreprinzători și neguțători, pe care armenii îl purtau cu ei oriunde se duceau, au făcut ca, rapid, și vechea provincie despărțită timp de secole de țară să își aducă aportul la creșterea economică a României Mari.
Ulterior, însă noul regim instaurat după evenimentele din 1944 a făcut ca toate afacerile private să devină ale statului.
Acum, la mai bine de 72 de ani de la naționalizare, moștenitorii unui bătrân negustor armean din Dobrogea, lăsat fără fabrica de țigle în baza Legii nr. 119 din iunie 1948, vor primi despăgubiri.
Decizia de despăgubire a fost luată la data de 22 septembrie 2020 de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și vizează vechea fabrică de țiglă „Industria Dobrogeană“, din comuna Oltina, ce îi aparținea, înainte de naționalizare, lui Setrac Girgirian.
Astfel, pe data de 22 septembrie 2020, CNCI a hotărât acordarea unui număr de 1.694 de puncte despăgubire pentru „imobilul – construcție reprezentând fabrica de sticlă din localitatea Oltina, județul Constanța, compusă dintr-o clădire din chirpic cu destinația de presă, în prezent demolată“.

„Măsuri reparatorii prin puncte“


Dosarul de despăgubire are numărul 63767/CC, decizia fiind emisă în baza Sentinței civile nr. 12C/08.02.2017 a Curții de Apel Constanța (în contradictoriu cu entitatea emitentă), după cum se arată în informațiile oficiale transmise de CNCI.
Potrivit Portalului Jurisprudenței, prin această sentință a Curții de Apel Constanța, instanța de apel a constatat că moștenitorii sunt îndreptățiți „să obțină măsuri reparatorii prin puncte, conform Legii nr. 165/2013 pentru imobilul construcție reprezentând fabrica de țiglă din localitatea Oltina, județul Constanța, compusă dintr-o clădire din chirpic cu destinația de presă, în prezent demolată“.
În volumul „Armenii dobrogeni în istoria și civilizația românilor“, de Simion Tavitian (volumul poate fi descarcăt aici  , făcând parte din Biblioteca digitală ZIUA de Constanța, autorul face următoarele mențiuni, cu privire la afacerile armenilor din Dobrogea, la începutul veacului trecut:
„Setrac Girgirian, «Industria Dobrogeană», fabrică de țiglă, cărămidă, manufactură, comuna Oltina, înființată în 1936, radiată în 1947“.
Pentru a reveni la procesul desfășurat pentru despăgubiri la instanțele din Constnața, în cererea de chemare în judecată se arată că, prin sentința civilă nr. 2615/1.11.2000, Judecătoria Medgidia a obligat autoritățile locale din Oltina „să lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul intravilan în suprafață de 1.446 mp pe care era amplasată o construcție cu destinație de locuință și o fabrică de țiglă (în prezent demolate)“, potrivit www.rolii.ro.

Terenul, cumpărat în 1933


Se mai arată că „defunctul Setrac Girgirian a cumpărat terenul în suprafață de 1446 mp (...) la data de 5.10.1933“.
Conform sursei citate, „pe ternul cumpărat, au fost ridicate construcțiile necesare adăpostirii utilajelor și instalațiilor aferente, respectiv o uscătorie cu instalație de uscat țigle – rafturi, gherghefuri, o casă a presei, o baterie cu două cuptoare de ars țigle“.
Se mai arată că „totodată pentru punerea în funcțiune a fabricii, au fost  folosite o serie de utilaje și instalații noi, executate și livrate de firma Fabrica de mașini și Topitoria de fontă Frații Friedric Testverek situată în Timișoara“.

Naționalizarea din 1948


Prin Legea nr. 119/11.06.1948, fabrica de țiglă a fost naționalizată și bunurile au intrat, astfel, în proprietatea statului.
Conform cererii de chemare în judecată, „pentru despăgubirile privind utilajele și instalațiile de pe terenul naționalizat reclamantul a formulat, către Prefectura Constanța, notificarea nr. 312/9.08.2991 care a fost înaintată spre soluționare Primăriei Oltina. Aceasta din urmă a emis dispoziția de respingere nr. 186/14.10.3015“.
Cazul a ajuns în instanță, unde Tribunalul Constanța a decis să respingă cererea, în anul 2016.
După încă un an de proces, la Curtea de Apel Constanța, prin Sentința nr. 12/C/2017 a instanței, s-a constatat că oamenii sunt îndreptățiți să primească despăgubirile solicitate.
Pe data de 22 septembrie 2020, la mai bine de 72 de ani de la naționalizare, Cominia Națională pentru Compensarea Imobilelor a decis acordarea a 1.694 de puncte despăgubire.
 
Citește și:

#DobrogeaDigitală - „Armenii dobrogeni în istoria și civilizația românilor”, de Simion Tavitian „Haig Acterian are meritul de a se fi numărat printre spiritele înainte-mergătoare ale vremii sale”

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii