Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:23 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Judecătorii Epure și Marcu rămân în cursa pentru Curtea Supremă

ro

28 Oct, 2019 00:00 1755 Marime text
Patru judecători au fost declarați respinși la concursul pentru una din cele două funcții puse la bătaie în cadrul Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție a României. Surse judiciare, însă, ne-au declarat că președintele Curții de Apel Constanța, judecătorul Marius Cristian Epure, dar și vicepreședintele instanței, magistratul Eleni Cristina Marcu, s-ar fi calificat amândoi în etapa următoare a concursului.

Consiliul Suprem al Magistraturii a făcut publice rezultatele finale obținute de judecători la proba constând în evaluarea lucrărilor candidaților, după analizarea tuturor contestațiilor depuse în cauză. În urma verificării lucrărilor, patru judecători au ieșit din cursa pentru Curtea Supremă, neîntrunind punctajul necesar pentru a merge mai departe.

Judecătorii constănțeni Marius Cristian Epure și Eleni Cristina Marcu, spun surse avizate, nu s-ar afla printre respinși, punctajele obținute de cei doi magistrați fiind, potrivit acelorași voci, de 40 de puncte, respectiv 48 de puncte. În această situație, președinte și vicepreședintele Curții de Apel Constanța urmează să se prezinte ăn fața comisiei de examinare constituită la nivelul CSM, pentru susținerea interviului în vederea ocupării funcției.
Alături de cei doi judecători constănțeni, alți patru contracandidați vor fi convocați la CSM, pe aceeași temă.
Potrivit informațiilor oficiale publicate de Consiliul Superior al Magistraturii, interviul ar fi ultima etapă de trecut în cursa pentru Înalta Curte.

Citește și:
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii