Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:31 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Judecătorii constănțeni sesizează Curtea Constituțională legat de pensiile de serviciu. Cine ceruse adeverință pentru pensia de magistrat

ro

29 Jan, 2020 00:00 2085 Marime text

În plin scandal legat de pensiile magistraților, Curtea de Apel Constanța a decis, la începutul acestei săptămâni, sesizarea Curții Constituționale cu privire la o excepție de neconstituționalitate privind legea pentru acordarea pensiei de serviciu. Decizia de sesizare a Curții Constituționale a fost luată într-un proces deschis de un fost judecător constănțean, actual avocat, care avea nevoie de o adeverință emisă de Tribunalul Constanța pentru a beneficia de pensia de magistrat.


Un avocat constănțean, fost judecător, a chemat în instanță Tribunalul Constanța, pentru a i se acorda o adeverință pentru a putea primi pensie de magistrat. Cazul s-a aflat inițial în atenția magistraților de la Tribunal, chiar instanța cu care se judecă actualul avocat. Totuși, completul de aici a respins acțiunea și astfel dosarul a ajuns pe rolul Curții de Apel Constanța, care a decis la începutul acestei săptămâni să sesizeze Curtea Constituțională.
 

Adeverința, necesară pentru a primi pensia de magistrat


Potrivit informațiilor oficiale, avocatul constănțean Gheorghe C. a dat în judecată Tribunalul Constanța încă din luna februarie 2018. La momentul respectiv, acesta cerea, potrivit documentelor citate pe Portalul Jurisprudenței Naționale www.rolii.ro, obligarea Tribunalului Constanța de a emite o adeverință care îi trebuia la Casa de Pensii, pentru a putea beneficia de pensia de magistrat.


Conform actului menționat, avocatul aprecia că are o vechime în magistratură de 25 de ani și 6 zile, împărțită astfel: între anii 1975 – 1984 a fost jurisconsult, ulterior consilier juridic (trei ani), alți trei ani fiind petrecuți în funcția de consilier juridic principal. Între anii 1990 – 2000, acesta a fost judecător și, potrivit Decretului nr. 458/15.11.2000, semnat de președintele Emil Constantinescu, acesta a fost eliberat din funcția de judecător al Tribunalului Constanța, în urma demisiei.


În cererea de chemare în judecată, citată anterior, actualul avocat argumenta că „nu există niciun impediment legal care să-l împiedice a solicita pensia de serviciu și după împlinirea vârstei de 60 de ani, dacă sunt îndeplinite celelalte condiții (vechime în magistratură, să nu fi fost condamnat pentru infracțiuni de corupție)“.


Totuși, de partea cealaltă, reprezentanții Tribunalului Constanța au apreciat că „legea nu acordă beneficiul pensiei de serviciu oricărei persoane care la un moment dat a îndeplinit funcția de judecător sau procuror, indiferent de perioadă, ci numai în raport de o anumită vechime minimă; pe de altă parte, este de observat că elementul esențial al acestui text este acela ca persoana să fi îndeplinit efectiv funcția de magistrat, judecător sau procuror, neputând beneficia de pensie de serviciu ca magistrat dacă a îndeplinit numai funcții asimilate cu cele de magistrat“.


Astfel, au susținut reprezentanții Tribunalului Constanța, „raportat la solicitarea reclamantului, urmează a avea în vedere faptul că reclamantul a îndeplinit funcția de judecător circa 10 ani, în perioada 1990 -2000, iar anterior și ulterior a deținut funcții profesionale asimilate celei de magistrat“.
 

Cazul, ajuns la Curtea de Apel


În urma deliberărilor, judecătorii Tribunalului Constanța au respins însă cererea avocatului constănțean, apreciind că „în coroborarea dispozițiilor legale mai sus arătate, rezultă fără putință de tăgadă, pe de o parte, că la data solicitării [persoana] să fi avut calitatea de magistrat cu o vechime cumulată de 20 respectiv 25 de ani în magistratură, iar pe de altă parte, în situația în care anterior ieșirii din sistem – să se fi făcut prin pensionare, dar să nu fi beneficiat de acest avantaj, ci de avantajul retribuirii și, implicit, al cuantumului pensiei din sistemul public“, potrivit Portalului Jurisprudenței Naționale.


Această decizie a Tribunalului a fost atacată de avocatul constănțean, iar dosarul a ajuns în atenția Curții de Apel Constanța. Totuși, la finele judecării recursului, magistrații Curții de Apel au decis să respingă, la rândul lor, acțiunea avocatului. Cu toate acestea, instanța a hotărât sesizarea Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a articolului 82, alin. 5 din Legea nr. 303/2004.
Mai exact, textul respectiv face referire la faptul că „Persoanele care îndeplinesc condițiile de vechime prevăzute la alin. (1) și (3) în funcția de judecător, procuror, magistrat-asistent sau personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor, precum și în funcția de judecător ori procuror financiar, notar de stat sau consilier de conturi de la secția jurisdicțională a Curții de Conturi se pot pensiona și pot beneficia, la împlinirea vârstei de 60 de ani, de pensie de serviciu, chiar dacă la data pensionării au o altă ocupație. În acest caz, pensia se stabilește dintr-o bază de calcul egală cu indemnizația de încadrare brută lunară pe care o are un judecător sau procuror în activitate, în condiții identice de funcție, vechime și grad al instanței sau parchetului, și sporurile, în procent, avute la data eliberării din funcție ori, după caz, cu salariul de bază brut lunar și sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării. De această pensie de serviciu pot beneficia numai persoanele care au fost eliberate din funcție din motive neimputabile“.


În acest context, rămâne de văzut care va fi decizia Curții Constituționale cu privire la posibila neconstituționalitate a legii invocate.


Citește și:

Se acordă termene în toate cauzele Judecătorii constănțeni, reacție la abrogarea pensiilor de serviciu
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii