Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:49 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Jean Uncheşelu, procurorul care l-a trimis în judecată pe Victor Ponta, pleacă din Parchetul Tribunalului Brăila (rechizitoriu)

ro

26 Oct, 2016 00:00 4006 Marime text


Jean-Nicolae Uncheşelu, procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, solicită transferul la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov ori la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova .
 
Cererea procurorului se află în atenţia membrilor Consiliului Superior al Magistraturii. 
 
În prezent, Uncheşelu derulează activităţi specifice la Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie din Direcţia Naţională Anticorupţie! În vară, magistratului i-a fost prelungită delegarea până la data de 31 decembrie.
 
În luna septembrie 2015, Uncheşelu a dispus trimiterea în judecată a lui Victor Viorel Ponta, fost avocat, reprezentant legal al Cabinetului Individual de Avocat „Ponta Victor-Viorel“, fost prim-ministru al României, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracţiuni), complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, şi spălare a banilor.
 
Jean-Nicolae Uncheşelu este absolvent al Institutului Naţional al Magistraturii, el promovând examenul de capacitate organizat în perioada 6 august - 13 decembrie 2010. La data de 2 februarie 2011, Uncheşelu a fost numit procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, prin decret prezidenţial, acesta fiind semnat de preşedintele României, pe atunci Traian Băsescu. Tot la începutul lunii februarie 2011, Băsescu a semnat şi decretele necesare numirii în funcţia de judecător, respectiv procuror, a mai multor magistraţi la Constanţa. Daniel Nicola Gheorghiu a fost numit la Judecătoria Tulcea, Cătălin Jigău, Costin Smarandi şi Aniela Adriana Staicu, la Judecătoria Constanţa, iar Constantin Conortos, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa.

Citeşte şi  Procurorul Uncheşelu a dispus trimiterea în judecată - Victor Ponta a fost deferit Justiţiei pentru 19 infracţiuni (document)

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii