Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:32 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ÎPS Teodosie - „I s-a umbrit mintea de la un pahar de limonadă“ Preotul Valeriu Roman este aşteptat la Judecătoria Constanţa

ro

20 Jan, 2017 00:00 2680 Marime text
Astăzi, la Judecătoria Constanţa va avea loc un nou termen în dosarul în care preotul Valeriu Roman, consilier Patrimoniu în Permanenţa Consiliului Eparhial Tomis din Arhiepiscopia Tomisului, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa.
 
În cauză, preotul Valeriu Roman este bănuit de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.
 
Amintim că, în rechizitoriul întocmit, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa arată că, „la data de 31 ianuarie 2013, ora 16.00, inculpatul Roman Valeriu a condus autoturismul marca Audi, pe bulevardul 1 Mai din municipiul Constanţa, circulând dinspre strada Theodor Burada către strada Caraiman“. În momentul în care a ajuns în zona Institutului de Scafandri, continuă procurorii, preotul „a pierdut controlul maşinii şi a intrat pe contrasens, tamponând astfel autoturismele marca Ford, condus de numitul G.C.R., şi, respectiv, marca Skoda, condus de numitul M.A.G“. În urma coliziunii, ultimul autoturism s-a răsturnat şi a lovit un alt autoturism, care era parcat în acea zonă, iar în urma producerii accidentului, au suferit vătămări corporale mai multe persoane.
 
Cu toate acestea, Înaltpreasfinţitul Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, a susţinut în cadrul unui eveniment cultural că preotului Valeriu Roman „i s-a umbrit mintea de la un pahar de limonadă“.
 
„Avem martori pentru aceasta. Dar limonada aceasta cuprindea ceva… avea ceva necurat. De aceea, el (n.r. preotul Valeriu Roman) este omul cuminte pe care nu l-a văzut niciodată cineva clătinându-se decât atunci când cineva i-a pus un gând rău. Dar Dumnezeu l-a apărat (n.r. pe preotul Valeriu Roman) şi a mers cu el (n.r. cu preotul Valeriu Roman) şi iată, este omul integru, omul bun care trebuie să rămână lângă noi. Dumnezeu i-a iertat pe tâlhari, pe desfrânate şi pe toţi ucigaşii. Oare noi să nu iertăm o greşeală făcută prin altcineva care a fost pusă pe seama unui om? De aceea, vă întreb pe dumneavoastră şi cred că sunteţi de acord că oricine trebuie aşezat unde îi este locul (n.r. pe fundal se aud aplauze, iar preotul Valeriu Roman face o plecăciune)“, a mai spus Înaltpreasfinţitul Teodosie.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii