Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:08 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Investiție imobiliară pe malul lacului Siutghiol. Un nou scandal cu iz arheologic. Direcția pentru Cultură cere diagnostic de la specialiști. Investitorul a făcut plângere la DNA (documente)

ro

14 Oct, 2020 00:00 4691 Marime text
  • 3D American Style Development SRL investește într-un ansamblu mixt cu spaţii comerciale, servicii, locuinţe, chiar pe malul lacului Siutghiol
  • Recent, investitorul a înregistrat pe rolul Tribunalului Constanța, dosarul 6502/118/2020 prin care solicită anulare unui act administrativ emis de Direcția pentru Cultură Constanța
  • Pârâți în dosar sunt Direcția pentru Cultură a județului Constanța și Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța
  • Directorul MINAC, dr. Sorin Colesniuc a precizat pentru ZIUA de Constanța că este vorba despre o situație care trebuie cercetată de specialiști
  • Direcția Județeană pentru Cultură Constanța a solicitat investitorului un diagnostic arheologic în vederea continuării lucrărilor pe malul lacului Siutghiol


3D American Style Development SRL investește într-un ansamblu mixt cu spaţii comerciale, servicii, locuinţe, chiar pe malul lacului Siutghiol, zonă cu potențial arheologic(n.r. sit arheologic), potrivit certificatului de urbanism, emis chiar de municipalitate.

Pe data de 8 aprilie 2019, Primăria Constanţa a emis certificatul de urbanism nr. 1025, care constă în „Construire ansamblu mixt spaţii comerciale, servicii, locuinţe, organizare de şantier în incinta parcelei“. Investiţia se realizează în zona lacului Siutghiol, Lot 2+Lot 3+Lot 4+careul X-Lot 9.

De asemenea, Primăria Constanţa a emis, pe data de 1.08.2019, societăţii 3D American Style Development SRL un act de urbanism necesar dezmembrării unui teren în suprafaţă de 116.724 mp. Este vorba despre certificatul de urbanism nr. 2742, care constă în următoarele: „Dezmembrare teren în suprafaţă de 116.724 mp, în 10 loturi: lot 1 - 13.440 mp, lot 2 - 3.641 mp, lot 3 - 511 mp, lot 4 - 451 mp, lot 5 - 7.905 mp, lot 6 - 2.195 mp, lot 7 - 7.183 mp, lot 8 - 47.279 mp, lot 9 - 30457 mp, lot 10 - 3.662 mp“. Terenul are număr cadastral 213272 şi este situat în Constanţa.

Ulterior, în cadrul ședinței de Consiliu Local Municipal din luna iulie a.c, aleșii locali au aprobat printr-o HCLM, un protocol 3D American Style Development SRL.

Obiectul protocolului îl constituie, colaborarea dintre primărie și investitor, pentru realizarea unor căi de acces, care o dată cu finalizarea lor vor deveni căi publice și vor face parte din domeniul public al municipiului Constanța.

Mai exact, prin acest protocol, investitorul se obligă să amenajeze pe riscul și cheltuiala sa, drumurile de acces către drumul public care se află în domeniul public al orașului Ovidiu, așa cum acesta a fost configurat prin PUZ Palazu Mare III.

Totodată, prin protocol, municipiul Constanța se obligă să predea, amplasamentul pe care vor fi edificate viitoarele drumuri publice către investitor, acestea urmând să intre în domeniul public al municipiului Constanța, după recepția lucrărilor.
 

Societatea 3D American Style Development SRL în datele Registrul Comerțului

Înfiinţată în anul 2012, firma are sediul social în Bucureşti şi provine din schimbarea sediului în alt judeţ. Capitalul social subscris, de 1.000 de lei, integral vărsat, este compus din 100 de părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 10 lei. 3D American Style Development SRL este controlată de Dafi Consult Invest SRL, cu 5% din capitalul social, Grinberg David Dudu, cu 35% din capitalul social, Moisoiu Anastasiu Dănuţ Nicuşor, cu 20% din capitalul social, Shoshan David, cu 40% din capitalul social. Administratorii firmei, care se ocupă de dezvoltare (promovare) imobiliară, sunt: Grinberg David Dudu, Shoshan David şi Popescu Nicoliţa-Narcisa.

Moisoiu Anastasiu Dănuţ Nicuşor este fost consilier local al municipiului Constanţa.



 

Investitorul a dat în judecată Direcția pentru Cultură și MINAC

Recent, investitorul, 3D American Style Development SRL a înregistrat pe 12 octombrie a.c., pe rolul Tribunalului Constanța, dosarul 6502/118/2020 prin care solicită anulare act administrativ AVIZ NR 912/25.08.2020 emis de Direcția pentru Cultură Constanța.

Pârâți în dosar sunt Direcția pentru Cultură a județului Constanța și Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța.
Contactat telefonic, directorul MINAC, dr. Sorin Colesniuc a precizat pentru ZIUA de Constanța că este vorba despre o situație care trebuie cercetată de specialiști: "Colegul nostru, dr. Constantin Băjenaru, care sapă în zona învecinată investiției imobiliare, a găsit în zonă mai multe piese ceramice. A informat despre acest lucru Direcția Județeană pentru Cultură Constanța, care a solicitat investitorului un diagnostic arheologic în vederea continuării lucrărilor pe malul lacului Siutghiol", afirmă Colesniuc.

Managerul MINAC precizează că în urma discuțiilor purtate cu angajatul muzeului, în zonă ar putea fi vorba despre un sit arheologic în toată regula iar acest lucru trebuie cercetat.
Nemulțumiți de vigilența specialiștilor, reprezentanții investitorului au atacat în instanță avizul solicitat de Direcția pentru Cultură.

Directorul Direcției pentru Cultură, Magdalena Tiță a precizat la rândul său că sunt mai multe motive care stau la baza diagnosticului arheologic solicitat 3D American Style Development SRL.
 

Direcția pentru Cultură a cerut diagnostic arheologic intruziv

"În primul rând vorbim despre un sit arheologic aflat clasat în 2004, respectiv în 2015, în lista monumentelor istorice de importanță regională. Totodată, în 2011, în momentul în care a fost realizat PUZ Palazu Mare III nu a fost solicitat un punct de vedere Direcției pentru Cultură iar în zona se află și apeductul roman de la Ovidiu. Nu în ultimul rând, în momentul în care am solicitat diagnosticul, am avut în vedere și sesizarea depusă în această vară, de arheologul Constantin Băjenaru, cu privirea existenței în zonă a unor fragmente ceramice, care ne indică faptul că în zona în care investitorul intenționează să construiască s-ar afla chiar în sit".

Tiță a menționat că în opinia sa este nevoie de acest diagnostic arheologic, fiind un pas important pentru continuarea investiției în zonă studiată.
Directorul Direcției pentru Cultură a precizat că investitorul va trebui să probeze, acuzațiile pe care le aduc iar din punctul său de vedere, a fost respectată toată procedura de către instituția pe care o conduce.
 

Plângere la DNA Constanța

Reprezentantul investitorului, administratorul societății Narcisa - Nicolița Popescu susține că avizul este ilegal din toate punctele de vedere, că Direcția pentru Cultură le-a cerut să facă un diagnostic arheologic intruziv, care trebuie avizat de Comisia Națională de Arheologie din cadrul Ministerului Culturii, cu toate că terenul societății se află la o distanță de 1.8 km de situl arheologic.

"Arheologii cu care colaborează societatea noastre și m-au asigurat că terenul pe care îl deținem nu se află în sit. Direcția pentru Cultură nu a informat nici măcar primăria Constanța cu privire la situl arheologic ''Malul alb". Nu ni s-a dat negație, ci am fost trimiși să face contract cu MINAC pentru această diagnoză", susține administratorul societății.
Popescu a precizat că a făcut și o plângere pe această speță și la DNA Constanța.

Pe partea civilă, mai afirmă Popescu, am solicitat despăgubiri, 2.000 de lei/zi pentru întârzierea lucrărilor care ar fi trebuit să înceapă la începutul acestei luni.

Vom reveni.


Citește și:

Municipiul Constanța, protocol cu firma care investește într-un ansamblu imobiliar chiar pe malul lacului Siutghiol. Printre asociați, fostul politician, Dănuț Moisoiu (documente)

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii