Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:38 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Individul care a lovit doi agenți de poliție de la Transporturi Constanța a recunoscut tot și a beneficiat de reducerea pedepsei

ro

26 Nov, 2021 00:00 1977 Marime text

 
  • După ce i-au stabilit identitatea, agentul de poliție i-a întocmit un proces verbal de contravenție, iar în momentul în care i-a adus la cunoștință acest lucru și l-a întrebat dacă semnează procesul verbal, acesta a devenit recalcitrant, i-a înjurat, a aruncat cu doza de bere pe care o avea în mână în post, după care s-a repezit la agent de poliție și l-a lovit cu pumnii în zona feței.
 
Judecătoria Constanța a decis condamnarea la un an de închisoare cu executare a unui individ (Adrian T., de 37 de ani, din Constanța) acuzat că ar fi lovit doi agenți de poliție de la Transporturi Constanța. Hotărârea primei instanțe a fost contestată la Curtea de Apel Constanța.
 
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, procurorii arată că inculpatul, la data de 01 iunie 2021, în jurul orei 11:00, a agresat fizic doi agenți de poliție, care au suferit leziuni traumatice ce necesită pentru vindecare 5- 7 zile de îngrijiri medicale), care se aflau în exercitarea atribuțiunilor de serviciu, după ce aceștia l-au sancționat contravențional, întrucât a fost depistat consumând băuturi alcoolice în incita stației CF Constanța.
 
Din actul de sesizare a instanței mai reiese, potrivit rolii.ro, că la data de 01 iunie 2021, agenții de poliție și au fost planificați să execute serviciul la post, în cadrul Postului de Poliție TF Constanța.
 
În jurul orei 10:30, cei doi agenți s-au deplasat în stația CF Constanța pentru a efectua o patrulare pedestră, cu această ocazie observând o persoană care consuma băuturi alcoolice.
 
Agenții s-au deplasat la acesta pentru a-l legitima și pentru că a refuzat să le înmâneze actul de identitate, i-au solicitat să îi însoțească la sediul Postului de Poliție TF Constanța pentru a-i stabili datele de identitate și pentru a-1 sancționa conform Legii 61/1991 R, întrucât fusese depistat în timp ce consuma băuturi alcoolice, respectiv o doză de bere Timișoreană la 0,5 l, în stația CF.
 
După ce l-au verificat pe acesta în baza de date a Poliției Române și i-au stabilit identitatea, agentul de poliție P.B.B. i-a întocmit un proces verbal de contravenție, iar în momentul în care i-a adus la cunoștință acest lucru și l-a întrebat dacă semnează procesul verbal, acesta a devenit recalcitrant, i-a înjurat, a aruncat cu doza de bere pe care o avea în mână în post, după care s-a repezit la agentul de poliție C.A.A. și l-a lovit cu pumnii în zona feței.
 
Agentul și-a acoperit fața cu mâinile pentru a se feri de celelalte lovituri pe care a încercat să i le aplice, iar inculpatul l-a apucat de umeri și l-a izbit cu spatele și cu capul de fișetul lângă care era.
 
În continuare, agentul de poliție P.B.B. a venit în apărarea colegului său, moment în care inculpatul s-a năpustit și asupra acestuia, lovindu-l cu pumnii în zona capului și a corpului.
 
În timp ce inculpatul îl lovea pe agentul P.B.B., acesta din urmă a ripostat, lovindu-l pe inculpat cu pumnul în zona bărbii, fapt ce a dus la imobilizarea acestuia. În continuare, cei doi agenți l-au încătușat pentru a-l pune în imosibilitatea de a-i mai lovi și au sesizat organele de poliție din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța, pentru a-i chema în ajutor.
 
Audiat fiind în fața instanței de judecată, inculpatul a recunoscut comiterea faptelor, fapt pentru care instanța a admis solicitarea de judecare potrivit procedurii simplificate.
 
Pe scurt, pentru că a recunoscut, inculpatul a beneficiat de reducerea pedepsei.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Bucureșteanul infectat cu HIV care a mușcat un polițist din Constanța a fost condamnat definitiv!
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii