Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:10 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Incidența crește! Pelerinajul la Sfântul Andrei, din nou în atenția judecătorilor din Constanța. Cine va decide soarta ceremoniei religioase

ro

20 Sep, 2021 00:00 2265 Marime text
  • Magistrații Curții de Apel, în completul format din judecătorii Elena Carina Gheorma, Carmen Duță și Livia Augustina Nistor, vor analiza la data de 6 octombrie 2021, de la ora 10.00, recursul declarat în acest proces.
  • Este vorba despre dosarul cu indicativul 7389/118/2020, deschis în cursul anului trecut de Arhiepiscopia Tomisului, condusă de ÎPS Teodosie.
  • Dosarul este unul important pentru comunitatea creștină din Constanța și nu numai, cu atât mai mult cu cât incidența cazurilor noi Covid din județ, dar și din țară continuă să fie pe un val ascendent, ceea ce ar putea conduce la noi restricții privind participarea la ceremoniile religioase.
  • „Procesul de la instanță merge mai departe. O să vedem ce hotărâre se va da în recurs. Nu se oprește dosarul pentru că au intervenit schimbările acestea (nr., relaxarea măsurilor anti-Covid)“, declara, pentru ZIUA de Constanța, preotul Eugen Tănăsescu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, la momentul declarării recursului.
 
Cu aproape două luni înainte de Sfântul Andrei, procesul în care se dispută pelerinajul la peștera sfântului, din județul Constanța, se află din nou pe masa judecătorilor din oraș.
 
Magistrații Curții de Apel, în completul format din judecătorii Elena Carina Gheorma, Carmen Duță și Livia Augustina Nistor, vor analiza la data de 6 octombrie 2021, de la ora 10.00, recursul declarat în acest proces.
 
Dosarul este unul important pentru comunitatea creștină din Constanța și nu numai, cu atât mai mult cu cât incidența cazurilor noi Covid din județ, dar și din țară continuă să fie pe un val ascendent, ceea ce ar putea conduce la noi restricții privind participarea la ceremoniile religioase.
 
Concret, este vorba despre dosarul cu indicativul 7389/118/2020, deschis în cursul anului trecut de Arhiepiscopia Tomisului, condusă de ÎPS Teodosie.
 
În această cauză, Tribunalul Constanța, în completul prezidat de magistratul Maria Timoașcă, a decis, în primă instanță, să respingă solicitarea Arhiepiscopiei Tomisului de a fi suspendată și, respectiv, anulată hotărârea prin care credincioșilor nu le era permis accesul la pelerinaje dacă nu aveau domiciliul sau reședința pe raza localității unde se află locul de pelerinaj.
 
Relaxarea măsurilor anti-Covid
 
Nemulțumită de această decizie, Arhiepiscopia Tomisului, dar și ceilalți reclamanți din acest dosar, au declarat recurs în luna aprilie 2021, chiar dacă, între timp măsurile anti-Covid s-au relaxat.
 
De altfel, la momentul declarării recursului, părintele Eugen Tănăsescu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, a declarat pentru ZIUA de Constanța:
 
„Procesul de la instanță merge mai departe. O să vedem ce hotărâre se va da în recurs. Nu se oprește dosarul pentru că au intervenit schimbările acestea“.
 
Pentru a contextualiza, menționăm că, deși procesul a fost deschis la instanța de judecată încă din cursul anului trecut, cu puțin înainte de sărbătoarea Sfântului Andrei, de pe 30 noiembrie, o hotărâre definitivă nu a fost pronunțată încă în cauză.
 
Astfel s-a ajuns în situația în care, deja pentru al doilea an, judecătorii din Constanța sunt chemați să decidă în legătură cu pelerinajul la peștera Sfântului Andrei din județul Constanța.
 
Hotărârea pe care o va pronunța Curtea de Apel Constanța va fi defintivă.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Foto cu rol ilustrativ din arhiva ZIUA de Constanța (pelerinaj Sfântul Andrei - 30.11.2020)
 
Citește și:
Starea de alertă, pelerinajul și Arhiepiscopia Tomisului (document)
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii