Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:40 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ÎCCJ. Bercea Mondial și fiul său, trimiși în judecată pentru tentativă de omor

ro

14 Jun, 2018 16:02 1721 Marime text
Procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au finalizat cercetările și au dispus trimiterea în judecată a inculpaților (în prezent arestaţi în altă cauză):

ANGHEL SANDU, sub aspectul săvârşirii tentativei la infracțiunea de omor;
ANGHEL LAURENȚIU, sub aspectul săvârșirii tentativei la infracțiunea de omor calificat.Din probele administrate în cauză a rezultat următoarea situație de fapt:

Potrivit rechizitoriului, la data de 22 ianuarie 2009, pe raza municipiului Slatina, pe fondul unui conflict spontan, generat de neînțelegeri asupra unui teren, inculpatul Anghel Sandu a lovit cu un cuţit şi cu corpuri dure o persoană, ce vânduse anterior terenul respectiv unui terț. În același context, persoana vătămată menționată anterior, precum și o alta, ce o însoțea, au fost lovite de inculpatul Anghel Laurențiu (fiul inculpatului Anghel Sandu) cu un autoturism la volanul căruia se afla, rulând cu mare viteză şi urmărind victimele. În urma altercației, ambele persoane au suferit leziuni traumatice care le-au pus viața în pericol, una dintre ele necesitând pentru vindecare 12-13 zile îngrijiri medicale, iar cealaltă 80-90 de zile.

Dosarul a fost trimis, spre competentă soluţionare, Tribunalului Olt.

”Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, menționează procurorii.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii