Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:01 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Hotărâre definitivă în cazul şoferului implicat în accidentul de pe strada Soveja

ro

10 Nov, 2017 00:00 3046 Marime text
Tribunalul Constanţa a luat o decizie definitivă în cazul lui George Robert Voinea, şoferul implicat în accidentul de pe strada Soveja din Constanţa.
 
Pe data de 6 noiembrie, Judecătoria Constanţa a respins ca neîntemeiată propunerea procurorilor privind luarea măsurii arestării preventive pe o durată de 30 de zile faţă de Voinea. Pe cale de consecinţă, instanţa a dispus punerea de îndată în libertate a bărbatului şi plasarea sa sub control judiciar, pe o durată de 60 de zile.
 
Cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de drepturi şi libertăţi, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la secţia de poliţie în raza căreia domiciliază, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. Instanţa i-a atras atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive.
 
Decizia a fost atacată de procurori la Tribunalul Constanţa, instanţă care, ieri, a menţinut decizia primei instanţe.
 
Reamintim că un bărbat de 61 de ani a fost rănit, sâmbătă, într-un accident ce a avut loc pe strada Soveja din Constanţa. Victima a traversat strada prin loc nepermis şi a fost lovită de un autoturism. Imediat după accident, şoferul implicat ar fi părăsit locul accidentului fără acceptul oamenilor legii. Cel în cauză s-a prezentat duminică dimineaţă la poliţie.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii