Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:12 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Hotărâre de ultim moment! Sunt vizate mămicile care au bătut un elev în Şcoala „Dan Barbilian“

ro

01 Aug, 2018 00:00 2616 Marime text
Judecătorii din Curtea de Apel Constanţa au decis ieri revocarea măsurii preventive a controlului judiciar faţă de cele trei mămici din Constanţa care au fost condamnate, în primă instanţă, pentru că ar fi bătut un copil la Şcoala Gimnazială nr. 28 „Dan Barbilian“ din Constanţa.
 
Decizia Curţii de Apel este definitivă.
 
Amintim că cele trei au fost condamnate, în primă instanţă, la câte un an şi două luni de închisoare cu suspendare. Inculpatele au mai fost obligate să urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională şi să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei“ Constanţa sau la Serviciul Public de Asistenţă Socială - Căminul Pentru Persoane Vârstnice, pe o perioadă de 90 de zile lucrătoare.
 
Mai mult, Judecătoria Constanţa a dispus ca inculpatele să achite fiecare 1.200 de lei către partea civilă (…), cu titlu de daune morale. În final, instanţa a constatat că inculpatele au fost reţinute şi arestate la domiciliu începând cu data de 1 februarie până la data de 1 martie. Până la o decizie definitivă, inculpatele vor rămâne sub control judiciar.
 
Pedepsele aplicate au fost contestate la Curtea de Apel Constanţa. Următorul termen a fost stabilit pentru data de 18 octombrie. Reamintim că incidentul a avut loc pe data de 30 ianuarie, în incinta şcolii. Potrivit directorului unităţii de învăţământ, în jurul orei 13.00, mamele a doi elevi ai clasei a V-a au solicitat accesul în şcoală pentru a depune plângeri cu privire la comportamentul violent al unui coleg de clasă asupra copiilor lor. Profitând de faptul că elevii erau în timpul recreaţiei, mamele ar fi mers pe holul instituţiei, întâlnind elevul în cauză. După o discuţie purtată cu acesta, s-ar fi iscat o altercaţie între cei trei. Profesorul de serviciu a intervenit, despărţindu-i. În scurt timp, la faţa locului au ajuns directorul adjunct, gardianul şi alte cadre didactice, care au scos din incinta şcolii mamele agresive.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii